Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
Cooperare româno-britanică pentru protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie

Cooperare româno-britanică pentru protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie

Telex » Știri ieri, 10:00  

Două acorduri de colaborare între România și Marea Britanie vor fi semnate în perioada următoare, în vederea protejării drepturilor celor peste 1,2 milioane de români din Regatul Unit, a anunțat Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-o postare pe Facebook, relatează Agerpres. Acest lucru a fost stabilit de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, și noul Ambasador al Marii Britanii la București, E.S. Giles Portman, în cadrul unei prime întrevederi.

„Un liant și promotor al relației bilaterale româno-britanice îl reprezintă comunitatea numeroasă de români din UK, estimată la peste 1,2 milioane de persoane”, se arată în postarea ministerului.

În acest context, cooperarea dintre Ministerul Muncii cu ministerele și instituțiile omoloage din Regatul Unit este una extrem de importantă.

„Principala mea preocupare vizează întărirea pieței muncii din România, dar în egală măsură trebuie să avem grijă de românii care trăiesc și muncesc peste hotare. Împreună cu partenerii noștri britanici putem derula campanii și acțiuni comune astfel încât cetățenii noștri să își cunoască drepturile și să evite să devină victime ale exploatării de orice fel”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

De asemenea, vor avea loc schimburi de bune practici în domeniul creșterii competențelor angajaților, dar și în domeniul asistenței sociale pentru îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor.

La 20 februarie 2025, România marchează 145 de ani de relații diplomatice cu Marea Britanie. În primele 10 luni ale anului 2024, datele indică o valoare a schimburilor comerciale între cele două țări de 3,43 miliarde euro, ceea ce reprezintă o creștere a comerțului bilateral cu 7,16% față de aceeași perioadă a 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.