Coordonate și coordonare
Numărul 1, 10-16 ian. 2024 » La început a fost cuvântul...
Cum este firesc, la început de an, mass-media se ocupă preponderent de perspectivele oferite în prezent și viitor de soluționare a celor mai importante cerințe ale vieții economico-sociale. Această preocupare ar fi mult mai eficientă dacă toate abordările publicistice s-ar defini și prin respectarea necondiționată a regulilor lingvistico-logice. Așa, de exemplu, într-un comentariu din presa tipărită, se afirma că „în absența unei coordonări adecvate, nu este posibilă punerea de acord a părților implicate în diverse acțiuni curente și de perspectivă”. Păi, cum altfel? Dacă „părțile cădeau de acord” mai putea fi vorba despre „absența coordonării”?
La rândul său, un reporter de radio relata că „armonizarea activităților comune vădește o bună coordonare a relațiilor reciproce cu efecte pozitive”. Prin această frază s-a „reușit” să se spună același lucru de trei ori: „armonizarea” este echivalentul „coordonării”, „acțiunea comună” reprezintă o formă a „relațiilor reciproce”, iar dacă acestea sunt „armonizate” înseamnă, implicit, că a avut loc „o bună coordonare”.
Nu mai puțin deficitară în materie de comunicare publică a fost și următoarea intervenție a unui participant la o dezbatere televizată: „S-a demonstrat, prin experiența firmei X, că a fost cu putință să se pună ordine în procesul de livrări datorită unei eficiente coordonări a programelor de lucru ale personalului”. Practic, este cu „neputință” „să se pună ordine” în orice tip de activitate fără o „coordonare” corespunzătoare. Așa că, imperativul de „a se pune ordine” și în modalitățile de exprimare publică echivalează cu „o bună coordonare” între gând și cuvânt. Și aceasta, deoarece reversul duce inevitabil la derapaje de genul celor evocate. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane