Corina Atanasiu (MIPE): 12,5% din sumele FSE la nivel național trebuie să meargă către proiecte de sprijin pentru tineri
Telex » Știri 13 august 2021
Tinerii sunt o prioritate pentru Europa și pentru România, iar 12,5% din sumele Fondului Social European (FSE) la nivel național trebuie să meargă către proiecte de sprijin pentru aceștia, susține secretarul de stat Corina Atanasiu, conform unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), citat de Agerpres. Secretarul de stat Corina Atanasiu a participat la Convenția Națională pentru Tineret, eveniment organizat la Timișoara de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, în parteneriat cu Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Fundația Națională pentru Tineret, Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj și Asociația MIERT.
În cadrul dezbaterii „Cum contribuie UE la dezvoltarea sectorului de și pentru tineret?”, oficialul MIPE a discutat cu reprezentanții structurilor publice relevante cu rol în elaborarea, adoptarea și aplicarea politicilor și programelor pentru tineret (Direcții Județene de Sport și Tineret), precum și cu membrii activi ai structurilor neguvernamentale de și pentru tineret.
Tinerii reprezintă un grup țintă prioritar în cadrul Politicii de Coeziune post-2020, avându-se în vedere provocările specifice cu care ei se confruntă, mai ales în contextul crizei pandemice actuale, care i-a afectat semnificativ: tinerii înregistrează tranziții dificile din educație către muncă, lipsă de experiență profesională, educație sau formare profesională uneori inadecvate, rate mari ale șomajului, dar și acces redus la resursele financiare.
Prin documentele programatice post-2020, România a asigurat planificarea intervențiilor pentru tineri într-o manieră integrată și complementară, astfel încât să fie create oportunități sporite pentru tineri atât în sfera educației și formării profesionale, a ocupării, dar mai ales pentru valorificarea potențialului tinerilor în societate.
Un interes deosebit a fost manifestat pentru intervențiile ce urmează a fi finanțate prin viitoarele programe operaționale, necesitatea introducerii costurilor simplificate și simplificarea MySMIS, care să asigure participarea facilă a direcțiilor județene și a organizațiilor de și pentru tineret în cadrul apelurilor de proiecte viitoare.
„Tinerii sunt o prioritate pentru Europa și pentru România. 12,5% din sumele Fondului Social European la nivel național trebuie să meargă către proiecte de sprijin pentru tineri, în intervenții concrete în educație, formare și ocupare, calificări înalte. Pentru un progres real al societății, educația, implicarea activă, creativitatea, optimismul și dinamismul tinerilor sunt elementele de bază”, a declarat Corina Atanasiu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice