Conferința Națională a CECCAR. Alegeri pentru Comisia superioară de disciplină
Numărul 12, 2-8 aprilie 2019 » Agenda CECCAR
La Brașov s-a reunit sâmbătă, 30 martie a.c., Conferința Națională a CECCAR, constituită din membrii Consiliului Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), membrii consiliilor filialelor, ai Comisiei superioare de disciplină, ai comisiilor de disciplină ale filialelor, precum și reprezentanți ai filialelor, desemnați de adunările generale.
Lucrările reuniunii, desfășurate conform reglementărilor în vigoare, s-au concentrat pe activitatea desfășurată de CECCAR în 2018, precum și pe obiectivele prevăzute pentru anul în curs, pe soluții de viitor pentru dezvoltarea profesiei. Totodată, în cadrul reuniunii au avut loc alegeri pentru Comisia superioară de disciplină.
Invitat special al întâlnirii a fost Florin Toma, expert contabil, noul președinte al Accountancy Europe, care a vorbit, cu acest prilej, despre tendințe și provocări ale profesiei contabile la nivel european și despre rolul Accountancy Europe în dezvoltarea profesiei.
Președintele Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, expert contabil, a condus lucrările Conferinței Naționale, întrunire care a aprobat prelungirea valabilității vizei de exercitare a profesiei, obținută în 2018, până la data de 30 aprilie 2019.
De asemenea, Conferința Națională a ratificat o serie de măsuri ce vizează o mai bună gestionare a profesiei.
În urma alegerilor pentru ocuparea locurilor vacante în Comisia superioară de disciplină, desfășurate în cadrul Conferinței Naționale, au fost aleși:
- Președinte: Niță Doina Florica;
- Membri: Fieraru Simona; Popescu Fănel; Gheorghe Gabriela; Cristea Tudor; Turcu Luminița.
Ordinea de zi a cuprins, de asemenea, raportul privind activitatea desfășurată de Consiliul superior și Consiliile filialelor CECCAR în anul 2018, precum și proiectul programului de activitate al CECCAR pentru anul în curs. Pentru anul acesta, CECCAR are în vedere o serie de măsuri care vizează, în continuare, consolidarea poziției ocupate de profesia contabilă în economie, creșterea vizibilității profesioniștilor contabili și a încrederii pe care mediul de afaceri o manifestă față de experții contabili și contabilii autorizați, rămânând aceiași parteneri de încredere ai instituțiilor și ai mediului de afaceri, prin profesionalismul și deschiderea spre un dialog constructiv, care ne caracterizează. În acest context, organismul profesional depune eforturi pentru finalizarea propunerilor legislative de modificare a Legii contabilității nr. 82/1991, precum și a OG nr. 65/1994 în sensul implementării unor măsuri care să conducă la creșterea calității activității profesionale în domeniul financiar-contabil și asigurarea unui mediu concurențial echitabil pentru toți actorii implicați. De asemenea, structurile de conducere ale CECCAR vor continua activitatea de implicare în optimizarea legislației, prin participare activă în comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților, prin dialog permanent cu instituțiile și cu autoritățile de reglementare, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, ANAF, Ministerul Justiției. Organizarea de evenimente la nivel național, în colaborare cu toți partenerii de dialog, cu scopul dezbaterii aspectelor de interes pentru profesia contabilă rămâne una dintre principalele direcții de acțiune ale organismului profesional ce gestionează profesia contabilă în România, alături de organizarea de acțiuni de îndrumare/orientare a elevilor și studenților colegiilor economice și ai facultăților de științe economice, pentru prezentarea organismului profesional, a importanței profesiei contabile la nivelul economiei, a condițiilor pentru obținerea calității de expert contabil/contabil autorizat.
Conferința Națională a CECCAR a fost precedată de Adunările generale desfășurate la nivel național, în toate filialele CECCAR, prilej cu care au fost prezentate, pe scurt, direcțiile de acțiune ale CECCAR la nivel național pentru anul anterior.
2018 a fost un an important, în special în contextul împlinirii unui secol de la Marea Unire, eveniment căruia CECCAR i-a acordat o deosebită importanță prin prisma unei serii de acțiuni dedicate acestui moment de mare însemnătate pentru întreaga națiune. În Anul Centenarului noi, experții contabili și contabilii autorizați, membrii Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, am sărbătorit și 97 de ani de istorie a profesiei contabile reglementate în țara noastră.
Vă prezentăm, pe scurt, câteva dintre cele mai importante acțiuni din 2018, desfășurate atât la nivel național, cât și internațional:
Amintim, pe plan național:
- Evenimentul desfășurat la Blaj, dedicat Centenarului – 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire;
- Conferința națională de controlling și risk management și Conferința națională de contabilitate și fiscalitate, care, alături de Conferința națională de expertiză contabilă judiciară și extrajudiciară, au scopul, în primul rând, să contribuie la dezvoltarea profesională a membrilor, prin punerea în discuție a unor subiecte importante pentru profesia noastră, dar, totodată, ne propunem ca prin aceste evenimente profesional-academice să creăm o legătură cât mai strânsă între profesia contabilă, mediul de afaceri, autorități de reglementare cu care noi colaborăm, în interes public;
- Congresul profesiei contabile din România cu tema Gândirea integrată, globalizarea și tehnologia – viitorul profesiei;
- Numeroase implicări ale structurilor de conducere ale CECCAR în optimizarea legislației, prin participare activă în comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților, prin dialog permanent cu instituțiile și cu autoritățile de reglementare, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, ANAF, Ministerul Justiției;
- Participarea la consultări publice – la care așteptăm, cu fiecare ocazie, opiniile dumneavoastră – și ne referim aici și la consultările inițiate de Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a avea un cadru legislativ cât mai apropiat de nevoile noastre, este necesar să ne exprimăm punctul de vedere în calitate de specialiști în măsură să analizeze și să își exprime opinia în legătură cu aspectele care privesc mediul de afaceri și economia, în general;
- Traducerea a numeroase documente de poziție, consultări publice, articole de interes pentru profesia contabilă, precum și a unor publicații de specialitate utile profesioniștilor contabili, practicilor mici și mijlocii, mediului de afaceri, elaborate de IFAC, Accountancy Europe sau ETAF;
- Schimbarea mecanismelor ștampilelor membrilor CECCAR, fapt ce a contribuit la îmbunătățirea imaginii pe care noi, profesioniștii contabili, o avem în fața clienților;
- Campanii de promovare a profesiei și a rolului pe care aceasta îl joacă în economia națională, conducând, astfel, la creșterea gradului de conștientizare de către mediul de afaceri asupra importanței acesteia;
- Lansarea de către CECCAR a unui nou instrument informativ – Buletin legislativ –, care aduce în atenție cele mai recente modificări legislative, fiind dublat de publicarea în revista CECCAR Business Magazine a unor articole care detaliază unele dintre noutățile prezentate în buletinele legislative.
- Dezvoltarea colaborării cu partenerii din mediul de afaceri, organizații patronale reprezentative la nivel național, respectiv UGIR, CNIPMMR, ANEIR, Camerele de Comerț și Industrie;
- Și, nu în ultimul rând, este important să reamintim că în contextul schimbării modelului de business și adaptării profesiei și societății la era digitală, la globalizare, CECCAR și-a schimbat identitatea vizuală, logoul conținând acum elemente ce pornesc de la tradiție și care ajung la prezent, orientate, bineînțeles, spre viitor. Conectarea profesiei contabile la realitatea de azi și la viitor constituie, cu siguranță, cheia spre dezvoltare.
Și pe plan internațional CECCAR a avut o activitate intensă în anul precedent:
- CECCAR a devenit membru al European Tax Adviser Federation (ETAF), organizație europeană ce reunește peste 230.000 de profesioniști fiscali din Franța, Germania, Italia și Belgia;
- Alegerea lui Florin Toma, expert contabil, membru al CECCAR, în funcția de președinte al Accountancy Europe pentru un mandat de doi ani – 2019 și 2020 – organizație care este înscrisă în Registrul de transparență al UE și care reprezintă interesele profesiei contabile la nivel european, reunind 51 de organizații profesionale din 37 de țări, incluzând un million de profesioniști contabili, auditori și consultanți;
- Participarea la consultări publice – la care așteptăm, cu fiecare ocazie, opiniile dumneavoastră –, consultări inițiate atât de organisme profesionale din alte țări, cât și de Comisia Europeană;
- Reprezentarea profesiei la întâlniri profesionale organizate de organismele din alte state, pentru schimb de idei în ceea ce privește dezvoltarea profesiei, inclusiv la Congresul Mondial al Profesiei Contabile;
- Ca rezultat al demersurilor începute în 2018, de anul acesta doi experți contabili reprezintă CECCAR în comitete de lucru ale IFAC – Oana Nicorescu fiind consultant tehnic în Comitetul pentru Practici Mici și Mijlocii, iar Kiss Clemente membru în Comitetul pentru dezvoltarea organismelor profesionale contabile;
- Demararea procesului de înregistrare a CECCAR în Registrul de transparență al UE, demers care s-a finalizat la începutul anului 2019.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național