Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Costul celor mai grave 10 dezastre climatice din 2021 este de 170 de miliarde de dolari

Costul celor mai grave 10 dezastre climatice din 2021 este de 170 de miliarde de dolari

Numărul 1, 12-18 ian. 2022  »  Lumea în care trăim

Potrivit unui nou studiu, citat de Bloomberg, zece dintre cele mai distructive fenomene meteorologice din anul 2021 au costat în total 170 de miliarde de dolari în daune, informează Mediafax. Astfel, uraganul Ida, o furtună tropicală care a lovit o mare parte din estul SUA cu ploi torențiale în august, a ucis cel puțin 95 de persoane și a costat economia 65 de miliarde de dolari. Cu o lună mai devreme, inundațiile din Europa au provocat 240 de morți și pierderi economice de 43 de miliarde de dolari, potrivit unui studiu publicat de organizația caritabilă britanică Christian Aid. În iulie, inundațiile din provincia chineză Henan au provocat peste 300 de morți și au costat peste 17 miliarde de dolari.

„Costurile schimbărilor climatice au fost grave în 2021”, a declarat Kat Kramer, responsabilă cu politica climatică a Christian Aid și autoarea raportului.

Acesta este al șaselea an când dezastrele naturale la nivel mondial vor costa peste 100 de miliarde de dolari, se arată în raport. Toți cei șase ani sunt ulteriori anului 2011.

Autorii raportului au estimat pagubele pe baza pierderilor asigurate, ceea ce înseamnă că adevăratele costuri ale acestor dezastre sunt probabil mai mari. Calculele sunt de obicei mai costisitoare în țările mai bogate, din cauza valorii mai mari a proprietăților și a asigurărilor, în timp ce unele dintre cele mai mortale fenomene meteorologice din acest an au afectat zone mai sărace care au contribuit puțin la încălzirea globală.

Sudanul de Sud a fost lovit de inundații care au forțat aproape un milion de oameni să își părăsească locuințele, în timp ce Africa de Est a fost devastată de secetă. Acest lucru evidențiază nedreptatea crizei climatice, a declarat Christian Aid, care a avertizat că astfel de evenimente vor continua în absența unor măsuri concrete de reducere a emisiilor.

Potrivit raportului, Acordul de la Paris privind încălzirea globală, care vizează menținerea creșterii temperaturilor globale sub 1,5 grade Celsius, nu își va atinge obiectivele dacă nu se iau măsuri mai urgente.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.