Costul orar al forței de muncă a înregistrat în trimestrul II o rată de creștere de 5,30% față de T1
Telex » Știri 3 septembrie 2021
Față de trimestrul precedent, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat în trimestrul II o rată de creștere de 5,30%, anunță INS. Față de același trimestru din 2020, costul orar al forței de muncă a înregistrat o rată de creștere de 6,69%, notează MEDIAFAX.
Față de trimestrul I 2021, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă s-au regăsit în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (18,10%), intermedieri financiare și asigurări (12,12%), respectiv industria extractivă (10,44%).
Cele mai mici creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activitățile profesionale, științifice și tehnice (2,66%), respectiv sănătate și asistență socială (1,45%).
Față de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 5,28%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 5,74%.
Comparativ cu același trimestru al anului precedent, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităților economice.
Cea mai importantă creștere a costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a regăsit în hoteluri și restaurante (27,12%), unde unitățile economice și-au reluat activitatea, ceea ce a condus la creșterea timpului efectiv lucrat, dar și a cheltuielilor cu forța de muncă. Creșteri semnificative ale costului orar al forței de muncă s-au regăsit și în industria prelucrătoare (12,13%), informații și comunicații (10,33%), respectiv alte activități de servicii (10,16%). Diminuarea costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a observat doar în învățământ (-7,53%), în special ca urmare a creșterii timpului efectiv lucrat comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Față de același trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 6,78%, iar componenta cheltuielilor indirecte (nonsalariale) cu 4,82%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial