Cotele speranţei
Numărul 10, 31 mai - 6 iunie 2016 » Revista presei economice
Editorialul din revista Capital (30 mai – 5 iunie a.c.) este consacrat speranţelor generate de evoluţia economiei româneşti în prima parte a anului. Cu precădere, autorul Ciprian Mailat se referă la timida relansare a producţiei industriale şi la speranţele pe care o asemenea dinamică le generează. În context, notează: „Dacă veştile din industrie nu par a fi tocmai cele aşteptate de români, ne mai rămân domenii în care speranţa este la cote înalte. Până acum, cel mai bun exemplu este agricultura, unde, datorită precipitaţiilor, fermierii se aşteaptă la un an de excepţie. Recoltele, însă, mai au mult până la a fi strânse şi previziunile pot fi date uşor peste cap dacă vremea nu va ţine cu agricultorii. Un ajutor ar putea veni atât pentru industrie, cât şi pentru agricultură de la Guvern. Încă sunt fermieri care aşteaptă plăţile care trebuiau realizate de mult timp, iar companiile speră la deblocarea investiţiilor publice şi la lansarea programelor europene cât mai curând posibil”.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial