COVID-19: A fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 132/2020 privind noi măsuri de sprijin pentru piața muncii
Numărul 31-32, 11-24 august 2020 » Curier legislativ
Principalele prevederi
I. Angajatorul poate reduce timpul de muncă al salariaților și beneficiază de o indemnizație de la stat de 75% din diferența între salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate.
Conditii pentru acordarea indemnizației:
– reducerea timpului de muncă cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă (CIM), cu informarea și consultarea sindicatului, a reprezentanților salariaților sau a salariaților, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului;
– reducerea timpului de muncă se stabilește prin decizie, pentru o perioadă de cel puțin cinci zile lucrătoare consecutive, angajatorul având obligația stabilirii programului de muncă pentru întreaga lună;
– decizia privind reducerea timpului de lucru, care va cuprinde programul de lucru, modul de repartizare a acestuia și drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puțin cinci zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii și se transmite în REVISAL cel târziu în ziua anterioară producerii acesteia;
– indemnizația este suportată de angajator și se achită la data plății salariului aferent lunii respective, urmând a se deconta din bugetul asigurărilor pentru șomaj, după îndeplinirea obligațiilor declarative și de plată aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor din perioada pentru care se face solicitarea. În situația în care angajatorul nu recuperează indemnizația de la stat, nu are dreptul să o recupereze de la salariat!
– angajatorul poate dispune măsura reducerii timpului de lucru și poate solicita decontarea indemnizației dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- măsura afectează cel puțin 10% din numărul de salariați ai unității;
- reducerea activității este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau cel mult din luna dinaintea lunii anterioare, cu cel puțin 10% față de luna similară din anul anterior; pentru PFA, II, IF, diminuarea se raportează la veniturile realizate).
Obligații pentru angajator:
Pe perioada de aplicabilitate a măsurii este interzisă angajarea de personal pentru prestarea unor activități identice ori similare cu cele prestate de salariații al căror timp de muncă a fost redus, precum și subcontractarea de activități desfășurate de salariații al căror timp de muncă a fost redus.
Pe perioada de aplicabilitate a măsurii salariatul beneficiază de toate celelalte drepturi prevăzute în CIM sau în CCM, proporțional cu timpul efectiv lucrat;
Pe perioada aplicării măsurii, salariații al căror program de lucru a fost redus nu pot efectua muncă suplimentară la același angajator.
Pe perioada aplicării măsurii, salariaților afectați NU le poate fi redus programul de lucru potrivit art. 52 alin. 3 din Codul muncii, care prevede ca „în cazul reducerii temporare a activității, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depășesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situației care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unității sau a reprezentanților salariaților, după caz”.
În cazul angajatorilor care aplică această măsură, acordarea de bonusuri, precum și alte adaosuri la salariul de bază pentru structura de management a angajatorului se efectuează după finalizarea perioadei de aplicare a măsurii.
În lunile în care se aplică reducerea timpului de lucru angajatorul nu poate iniția concedieri colective.
Important! Primirea la muncă sau prestarea oricărui alt tip de muncă, inclusiv în regim de telemuncă sau la domiciliu în interesul angajatorului, a unuia sau a mai multor salariați, în afara programului stabilit, constituie contravenție și angajatorul se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 lei. Aceste prevederi vor intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării OUG nr. 132/2020 în Monitorul oficial.
De reținut!
Indemnizația reprezintă venit de natură salarială pentru care se datorează impozit pe venit (se acordă deducerea personală), CAS, CASS si CAM.
Reducerea timpului de muncă se poate aplica și în cazul ucenicilor, programului de muncă în ture, precum și în cazul programului de muncă inegal.
Măsura nu se cumulează cu măsurile active de sprijin acordate potrivit art. I și III din OUG nr. 92/2020 (indemnizația de 41,5% din salariul de bază, respectiv 50% din salariul de bază în cazul angajării de persoane provenite din rândul șomerilor cu vârsta mai mare de 50 de ani sau între 16 și 29 de ani).
Procedura de decontare a sumelor și de aplicare a acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre de guvern.
II. Profesioniștii (persoanele fizice care exercită activitatea în mod independent) precum și persoanele care au încheiate CIM-uri în baza Legii cooperației, beneficiază, în cazul reducerii temporare a activității, la cerere, în baza declarației pe propria răspundere de o indemnizație lunară de 41,5% din caștigul salarial mediu brut prevăzut pentru anul 2020 (plata se va realiza prin ANPIS).
Pentru aceasta indemnizație se datorează impozit pe venit, CAS și CASS, obligații fiscale declarate prin declarația unică (excepție: CIM-uri în baza Legii cooperației pentru care obligațiile fiscale se rețin și se plătesc de către societatea cooperativă).
De reținut: Durata efectivă de aplicare a măsurii, categoriile de profesioniști precum și procedura de plată a indemnizației se stabilesc prin hotărâre de guvern.
Prin excepție, în anul 2020 beneficiază de această indemnizație, profesioniștii și persoanele care au încheiate CIM-uri în baza Legii cooperației, care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art. XV alin. 1 din OUG nr. 30/2020 (indemnizația de 75% din câștigul salarial mediu brut).
III. Pentru zilierii (persoanele care efectuează activități necalificate cu caracter ocazional), afectați de întreruperea/restrângerea activității, statul acorda pe o perioadă de 3 luni, la alegerea beneficiarului de lucruri, dar nu mai târziu de 31.12.2020, o sumă reprezentând 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă.
Suma se acordă de beneficiarul de lucrări, urmând a fi decontată ulterior de către ANPIS, în baza unei cereri depuse în format electronic pentru luna anterioară, până la data de 5 a fiecărei luni.
Indemnizația reprezintă venit de natură salarială pentru care se datorează impozit pe venit și CAS.
IV. Pentru angajații pe perioadă determinată de până la 3 luni, până la 31.12.2020, dar nu mai mult de 3 luni, se acordă decontarea din bugetul asigurărilor de somaj a 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut pentru anul 2020.
Angajatorul are obligația de a plăti integral contravaloarea muncii prestate pe perioda determinată, indemnizația urmând a fi decontată ulterior, la cerere, în baza unei declarații pe propria răspundere și a listei persoanelor beneficiare, după îndeplinirea obligațiilor fiscale declarative și de plata aferentă veniturilor salariale din perioada pentru care se face solicitarea.
Decontarea se va efectua în cel mult 10 zile de la data depunerii cererii.
V. Pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă se acordă o singură dată angajatorilor pentru fiecare telesalariat un sprijin financiar în valoare de 2.500 lei pentru achiziționarea de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării activității în regim de telemuncă.
Sumele se acordă în ordinea depunerii solicitărilor, până la 31.12.2020, din bugetul asigurărilor de șomaj, prin ANOFM, în limita fondurilor alocate cu această destinație, pentru angajații care au lucrat în regim de telemuncă pe perioda stării de urgență pentru cel puțin 15 zile lucrătoare.
De reținut: Modalitatea de acordare și categoriile de bunuri ce pot fi achiziționate se stabilesc prin ordin al MMPS în termen de 10 zile de la publicarea acestei ordonanțe.
În termen de 30 de zile de la acordarea sumei, angajatorul are obligația de a transmite ANOFM documente justificative privind achiziția de bunuri; în cazul nerespectării acestei obligații se restituie sumele primite.
***
Important: Prevederile OUG nr. 132/2020 nu se aplică instituțiilor publice, angajatorilor aflați în faliment, dizolvare, lichidare, cu activitatea suspendată și nici celor înregistrați în jurisdicții necooperante în scopuri fiscale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național