Creștere de 1000 de posturi pe lună la nivelul administrației centrale și locale, în acest an
Telex » Știri 26 mai 2022
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, precizează că, în acest an, la nivelul administrației centrale și locale, a existat o creștere medie de 1000 de posturi lunar, care nu se compară însă cu creșterea de 30.000 de posturi din perioada septembrie - octombrie 2021, relatează Agerpres. Întrebat de ce nu s-a luat o decizie pentru a opri creșterea numărului de angajări în rândul bugetarilor înainte de luna iulie, ministrul a replicat că există proceduri în derulare.
„Sunt o serie de proceduri care sunt în derulare și atunci când s-a avut în vedere 1 iulie, s-a avut în vedere ca aceste proceduri să-și urmeze cursul. Pe de altă parte, cea mai mare creștere de posturi bugetare a avut loc între septembrie și octombrie 2021, multora le-a scăpat acest lucru. A fost o creștere cu vreo 30.000 de posturi. În acest an, eu cred că nu avem o creștere decât, dacă nu mă înșel, de 1.000 posturi pe lună, dar la nivel de întreagă administrație centrală și locală și nu uitați că vine chestiune asta după o serie de amânări ale angajărilor la stat de câțiva ani, a fost și pandemia și partea de dinainte”, a spus ministrul în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.
El a estimat că în cursul lunii iunie nu va exista „o creștere semnificativă” a numărului de angajări.
„Am aprobat pentru ANAF înainte de această decizie, pentru că era o măsură pe care am așteptat doar să avem un aviz de la ANFP și la Autoritatea Națională Vamală, în ceea ce mă privește”, a adăugat ministrul.
Adrian Câciu a menționat că angajările vor fi suspendate pentru o perioadă nedeterminată, până la atingerea unui echilibru economic. „Se suspendă angajările pe o perioadă nedeterminată. Haideți să avem un echilibru economic în România și cred eu că la momentul în care lucrurile vor intra în firesc - și asta depinde foarte mult de ceea ce se întâmplă în regiune; foarte mult depinde și de acest conflict - vor fi și alte decizii”, a subliniat el.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice