Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Creșterea plafonului datoriei publice la nivelul de 53% din PIB pentru sfârșitul lui 2024, aprobată de Guvern

Creșterea plafonului datoriei publice la nivelul de 53% din PIB pentru sfârșitul lui 2024, aprobată de Guvern

Telex » Știri 24 octombrie, 10:00  

Guvernul a aprobat o OUG prin care se instituie creșterea plafonului privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, la nivelul de 53% din produsul intern brut pentru sfârșitul anului 2024.

Potrivit unui comunicat al Executivului, citat de Agerpres, această modificare are în vedere asigurarea flexibilității în atragerea resurselor financiare necesare implementării planului de finanțare din anul 2024, dar și a prefinanțării necesităților aferente anului 2025, respectiv a menținerii rezervei în valută la dispoziția Trezoreriei Statului la un nivel confortabil.

Prin aceeași OUG, Executivul a modificat și completat Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.

Astfel, actul normativ introduce noi prevederi în ceea ce privește activitatea Exim Banca Românească în contul statului, în sensul includerii unor activități derulate de aceasta în portofoliul Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), prin intermediul căreia se vor mobiliza atât resursele publice, cât și private în scopul finanțării proiectelor de investiții care să susțină dezvoltarea durabilă a țării.

„Este vorba despre activități cum ar fi: susținerea dezvoltării infrastructurii, a utilităților de interes public, a dezvoltării regionale, a activității de cercetare-dezvoltare, protecția mediului înconjurător etc. În cadrul activității derulate în numele și contul statului, Exim își va consolida capacitatea de susținere a exporturilor românești, a tranzacțiilor internaționale și investițiilor românești în străinătate, prin toate tipurile de instrumente financiare specifice unei instituții de tip agenție de credite de export - ECA - (finanțări, garanții și asigurări) în concordanță cu practica celorlalte agenții de export din UE”, se arată în comunicat.

De asemenea, începând cu data de 30 septembrie 2025, Exim nu va mai acorda noi produse de garantare și finanțări în numele și contului statului, altele decât cele legate de activitatea sa în calitate de ECA, însă va continua să asigure administrarea angajamentelor existente pe întreaga durata de viață a acestora.

„Metodologia de administrare a portofoliului va fi supusă avizării CIFGA până la data de 31.12.2024 și ulterior supusă aprobării Guvernului prin Memorandum. Urmare a modificării mandatului Exim, fondurile actuale gestionate de Exim se consolidează în două fonduri: fondul pentru susținerea creditelor la export, tranzacțiilor internaționale și investițiilor românești în străinătate (activitatea ECA) și fondul pentru administrarea angajamentelor de finanțare și garantare în derulare la data de 30.09.2025”, conform comunicatului.

Totodată, luând în considerare rolul BID ca instituție națională de dezvoltare, prin acest act normativ se propune participarea și reprezentarea, pe bază de mandat acordat de Guvernul României, la inițiative și fonduri de investiții noi care sunt promovate la nivel regional, cum ar fi Fondul de inovare propus în prezent de către FEI sau Fondul succesor al FI3M, contribuția urmând a fi asigurată din bugetul de stat sau alte surse legal constituite.

În același timp, luând în considerare epuizarea disponibilităților de fonduri europene primite sub formă de prefinanțare de la Comisia Europeană pentru programele 2021-2027, coroborat cu contextul bugetar actual, prin ordonanța de urgență se flexibilizează cadrul legal actual pentru a permite fie utilizarea fondurilor europene nerambursabile disponibile aferente PNRR (reprezentând tranșe primite de la CE în baza cheltuielilor efectuate pentru îndeplinirea țintelor și jaloanelor), fie a fondurilor alocate de la bugetul de stat potrivit OUG 133/2021. Același mecanism se va aplica și pentru asigurarea fondurilor necesare rambursării cheltuielilor eligibile pentru închiderea perioadei de programare 2014-2020.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.