Cristian Ghinea: Comisia de Tăiat Hârtii de la MIPE simplifică MySMIS
Telex » Știri 12 mai 2021
Comisia de Tăiat Hârtii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) simplifică MySmis, a anunțat, pe Facebook, ministrul de resort, Cristian Ghinea, potrivit Agerpres. „Comisia de Tăiat Hârtii de la MIPE simplifică MySMIS. Am cerut simplificare și demarăm în forță. Am ambiția ca domeniul fondurilor europene să devină model de bună practică pe mai multe zone, debirocratizarea fiind una dintre ele. În urma propunerilor de eficientizare a procesului de depunere a proiectelor pe fonduri europene primite la minister, am stabilit prioritățile pentru prima etapă din procesul de simplificare a MySMIS”, a scris Cristian Ghinea.
Prioritățile de simplificare sunt: afișarea de statistici publice pentru fiecare apel, astfel încât oricine va putea vedea în orice moment câte proiecte au fost depuse pentru apelul respectiv și câte schițe de proiecte sunt în lucru; eliminarea completării în MySMIS a informațiilor din CV – CV-urile vor fi încărcate în aplicație o singură dată, într-un format PDF standardizat, însoțit de documente justificative privind studiile și experiența expertului, raportat la poziția vizată în proiect.
O altă prioritate vizează actualizarea codurilor COR (Clasificarea Ocupațiilor din România), ministrul menționând că, în prezent, în sistemul MySMIS nu sunt înregistrate o serie de ocupații apărute în ultimii ani, astfel că nu există o coerență între Registrul General de Evidență a Salariaților și aplicația MySMIS pe componenta de Resurse Umane.
De asemenea, o altă prioritate se referă la posibilitatea de încărcare multiplă, aceasta fiind una dintre opțiunile cele mai cerute de utilizatori. Aceștia vor avea, astfel, posibilitatea de a încărca în aplicație mai multe documente, în limita de 50 de MB, concomitent, și nu câte unul, așa cum funcționa aplicația până acum.
Totodată, se are în vedere introducerea sau îmbunătățirea opțiunilor de filtrare, sortare și căutare în interiorul aplicației - printre soluții: afișarea comunicărilor - primite și trimise - în ordine cronologică, posibilitatea sortării achizițiilor după partener, titlu, descriere, cod CPV, tip contract etc., astfel încât beneficiarii să identifice mai ușor dosarele de achiziții de care au nevoie.
„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a demarat, la finalul lunii februarie, un amplu proces de consultare cu beneficiarii și personalul implicat în implementare și evaluare pentru a centraliza propuneri de simplificare și eficientizare a aplicației informatice de gestiune a proiectelor europene, MySMIS”, a mai scris Cristian Ghinea.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național