MyWIZ, secretul contabililor de succes
Cristian Ghinea: Mai sunt puncte în PNRR în care există diferențe de opinie între Guvern și CE

Cristian Ghinea: Mai sunt puncte în PNRR în care există diferențe de opinie între Guvern și CE

Telex » Știri 30 aprilie 2021  

Există diferențe de opinie între Guvern și Comisia Europenă în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, la un post de televiziune, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, citat de Agerpres. El a menționat autostrăzile, irigațiile și cultura. „Sunt 350 de linii de investiție în PNRR. Am trecut (…) cu liderii coaliției prin toate. În cele mai multe cazuri vorbim de o reducere a sumelor pentru că au fost cazuri în care, așa cum ne așteptam, nu aveam o fundamentare foarte bună a fluxurilor. Nu este nimic dramatic. M-aș abține însă de la a da detalii pentru că aș vorbi de niște negocieri în curs. De altfel, dacă ați observat eu am ținut aceste negocieri cu Comisia Europeană destul de low profile, ca să zic așa. Adică nu am simțit nevoia să facem negocierile publice. Nicăieri, în nicio țară, nu s-au făcut negocierile publice”, a subiniat Cristian Ghinea.

El a menționat că există un calendar pe care l-a anunțat atunci când a gândit acest proces. „S-a făcut o consultare cu toate ministerele și cu toate patronatele, sindicatele, ONG-urile, autoritățile locale. Am făcut o listă de priorități care la acel moment era la 100 și ceva de miliarde, ceea ce arată nevoia de dezvoltare și de investiții a României. Apoi am făcut o primă selecție ca să ajungem la 40 (miliarde, n.r.). Pe acestea am lucrat, le-am dezvoltat tehnic. Am început procesul de consultare cu Comisia Europeană. Am primit feedback pe toate. Și apoi a urmat o propunere din partea noastră de a reduce din investiții pe zonele mai problematice cu mediul, unde nu erau fixe prin recomandările de țară și această propunere în cea mai mare parte a ei a fost acceptată de președinte și coaliție miercuri”, a spus Cristian Ghinea.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a afirmat că negocierile fiind în curs trebuie „să avem răbdare să le terminăm și să ieșim la sfârșitul lunii mai cu detalii și cu ceea ce agreem cu Comisia”.

El a explicat că mai sunt puncte în care există diferențe de opinie între Guvern și Comisia Europenă, precum fondul pentru Unitățile Administrativ Teritoriale sau cu fondurile pentru cultură. „Nu înseamnă că e cu scandal sau că e cu ceartă. Pur și simplu avem opinii diferite. Așa cum am primit de la Comisia Europeană feedback de mai mult de 150 de pagini pe componente. Cele mai multe dintre comentariile Comisiei le-am integrat, am schimbat, am modificat, am adus clarificări, am spus unde nu suntem de acord. Acesta este procesul de negociere și de consultare absolut obișnuit în relația cu Comisia Europenă”, a spus Cristian Ghinea.

Ministrul a precizat că există teme unde s-a înțeles cu Comisia Europeană, dar că există și puncte unde nu s-a agreat. „Unde nu am agreat v-am spus: autostrăzi, irigații, cultură și mai sunt câteva. Doar că, repet, trebuie să ne limităm fronturile de negociere. Nu putem să vrem tot și mai ales trebuie să avem argumente tehnice foarte bune acolo unde vrem. Pe autostrăzi avem proiecte care pot fi gata până în 2026. Prioritatea absolută este Autostrada spre Moldova, A7. Acolo suntem fermi, stăm pe această poziție. Dacă va fi acceptată nu am de unde să vă spun pentru că până la urmă butonul e la Comisie. Acest regulament european prevede că planul trebuie să fie aprobat de Comisie”, a declarat Cristian Ghinea.

De asemenea, el a menționat că România are un sistem de audit care trece de criteriile Comisiei Europene. Ministrul a declarat că a avut loc o discuție despre care tip de audit să fie folosit și s-a decis să fie utilizat cel de la fondurile europene clasice, iar acesta este o garanție pentru Comisie că nu se vor fura banii.

El a mai spus că termenul pentru depunerea planului este 31 mai și că este foarte mult de muncă la partea tehnică.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.