MyWIZ, secretul contabililor de succes
Cristian Ghinea: PNRR e închis, am trimis documentele legale la Bruxelles

Cristian Ghinea: PNRR e închis, am trimis documentele legale la Bruxelles

Telex » Știri 6 septembrie 2021  

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat documentele legale aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și le-a trimis vineri seară la Comisia Europeană, a transmis, pe Facebook, ministrul de resort, Cristian Ghinea, citat de Agerpres. „(…) Calendarul e cel anunțat în iunie: aprobare în septembrie în Comisie, în octombrie în Consiliu. Negocierile din iunie - iulie trebuiau în august să fie incluse în cele 15 componente ale PNRR. Am făcut asta până pe 23 august, de atunci încoace am lucrat cu Comisia la documentele legale. Asta înseamnă că din miile de pagini în română fiecare componentă devine un rezumat în engleză (axat pe un «to do list») + un tabel cu milestone și targets, împărțite pe fiecare șase luni până în 2026. Adică ce va face statul român - zeci de legi, sute de reforme și de investiții”, a scris Cristian Ghinea. Potrivit ministrului, aceste documente legale trebuiau terminate săptămâna trecută „pentru ca PNRR să intre în consultarea interservice necesară înainte de Colegiul Comisarilor care va aproba planul”.

Ministrul a menționat că respectarea calendarului finalizării și transmiterii documentelor legale ale PNRR de către România ar face ca Comisia Europeană să aprobe documentul în această lună, într-o zi pe care nu o poate face publică.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a adăugat că documentele legale ale PNRR au fost trimise de la MIPE către Comisia Europeană vineri seară la ora 20:10.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.