România nu a mers pe calea politicilor monetare neconvenționale, nu în măsura în care au mers băncile centrale din țările dezvoltate sau unele bănci centrale din Europa Centrală și de Est (CEE), susține Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, într-un articol publicat pe blogul OpiniiBNR.ro, relatează Agerpres. „România nu a mers pe calea politicilor monetare neconvenționale, cu siguranță nu în măsura în care au mers băncile centrale din țările dezvoltate sau unele bănci centrale din Europa Centrală și de Est (CEE) spre exemplu. Precum cele din țările dezvoltate nici nu putea, iar precum cele din CEE nu a vrut. Dacă o făcea, BNR s-ar fi confruntat acum cu provocări mult mai mari. Un aspect despre băncile centrale din țările dezvoltate ce trebuie menționat: argumentam că intervențiile prin quantitative easing au fost excesive, însă, într-adevăr, trebuie ținut cont de condițiile extrem de neobișnuite în care operau la acea vreme. Înainte de pandemie, în țările dezvoltate condițiile macroeconomice erau fundamental diferite: exista un deficit de cerere agregată, astfel că băncile lor centrale depuneau eforturi (folosind toate instrumente convenționale de politică monetară, pe care le-au și epuizat, și trecând la instrumentele «altfel» (instrumentele neconvenționale) pentru a-și atinge țintele de inflație, în sensul creșterii, de la niveluri joase, inversul a ceea ce fac acum”, afirmă Cristian Popa.

El menționează că pandemia a indus însă un șoc de natură similară tuturor țărilor, mici sau mari deopotrivă, astfel că măsurile au devenit similare, dobânzile au atins pragul de jos (zero sau aproape zero, „zero lower bound”) atât în țări dezvoltate, cât și în unele țări emergente. „În acest context, după ce și-au epuizat trusa de instrumente convenționale, anumite bănci centrale din CEE au apelat la instrumente neconvenționale. Nu și BNR”, scrie Cristian Popa.

Când vine vorba despre cel mai important instrument convențional, rata dobânzii, BNR a ales să nu coboare cu dobânzile la zero sau la niveluri negative, mai susține oficialul BNR. „Privind în retrospectivă, a fost o alegere inspirată. În țările CEE, dar și în alte țări, dobânzile au fost reduse la, sau foarte aproape de zero. Păstrarea unui spațiu de manevră a fost însă mereu parte esențială a strategiei pe care BNR a urmat-o. Acest aspect a fost de o reală importanță odată cu revenirea presiunilor inflaționiste: BNR oprindu-se cu reducerea dobânzii de referință la 1,25% a avut un real avantaj și o flexibilitate suplimentară față de băncile ce au început normalizarea «de la zero», la propriu. Nu a fost însă ușor, presiuni au fost, și nu puține, unele publice: «România are nevoie de dobânzi zero sau negative» spune un titlu de presă al vremii, citând un oficial al Guvernului. BNR nu a mers însă pe acea cale, deși adevărul este că aproape toată societatea își dorea asta. Cine nu vrea rate mici la bancă?”, se spune în articol.

Potrivit autorului, titluri precum „România se împrumută la dobânzi de 20 ori mai mari decât Bulgaria!” apăreau până nu mai târziu de luna mai, anul curent.

„Că se comparau mere cu banane nu mai conta: Bulgaria are Consiliu Monetar, moneda lor națională, leva, are aceeași paritate cu marca germană (și implicit paritate constantă față de euro) de peste două decenii, dobânzile fiind astfel legate de cele din zona euro. BNR nu a cumpărat titluri de stat, decât într-o foarte mică măsură și cu alt scop decât relaxarea cantitativă. BNR nu a mers nici pe această direcție, denumită relaxare cantitativă, BNR a realizat achiziții de titluri de stat ce echivalează cu doar 0,4% din PIB-ul anului 2021”, a explicat Cristian Popa.

Oficialul BNR a precizat că, spre comparație, Banca Națională a Poloniei a cumpărat echivalentul a 5,5% din PIB, Banca Națională a Ungariei 6,9% din PIB, în timp ce Banca Centrală Europeană a achiziționat active de peste 40% din PIB-ul zonei euro.

„Prin politicile implementate, BNR a avut mereu grijă ca piața monetară să funcționeze într-un anumit echilibru, fără exces, cu oscilații, dar de amplitudini normale. Este și o consecință a punctului precedent: generată de relaxările cantitative, dar nu numai, lichiditatea în surplus aduce, pe termen scurt, anumite beneficii, precum detensionarea și stimularea piețelor financiare și încurajarea creditării, prin existența unei cantități de bani ce își caută locul, fie în piețele de active fie în creditare, deci către economia reală, consum sau investiții sau pot pur și simplu să «băltească»: să revină și să stea în contul curent al băncii centrale ce i-a creat. Însă prea mult strică, odată inundată piața cu lichiditate, pot apărea și dezavantajele sau vulnerabilitățile: surplusul de lichiditate poate susține procesul inflaționist, atunci când acesta apare, poate crea bule ale prețurilor activelor sau se poate crea tensiune pe curs, în sensul deprecierii”, a mai spus oficialul BNR.

În opinia sa, fără un management bun al lichidității, stabilitatea cursului nu putea fi asigurată, iar „deprecierea ar fi fost exact factorul inflaționist suplimentar (dar și sentimental) de care nu era nevoie într-un mediu marcat și așa de inflație ridicată”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)