CSALB: Beneficiile negocierilor dintre consumatori și bănci depășesc 2 milioane de euro în ultimii trei ani și jumătate
Telex » Știri
20 noiembrie 2019
Negocierile purtate între consumatori şi bănci/IFN-uri prin intermediul conciliatorilor au adus, în ultimii trei ani şi jumătate, beneficii ce depăşesc 2 milioane de euro, a declarat Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), informează Agerpres. „Pentru că s-a tot spus în diverse ocazii – e adevărat, acum ceva vreme –, că la Centrul de Soluţionare Alternativă se soluţionează doar speţe de valori extrem de reduse venim şi cu nişte repere valorice ale hotărârilor, ale soluţiilor date de către conciliatorii Centrului de Soluţionare Alternativă. Avem o cifră totală de la momentul în care Centrul de Soluţionare Alternativă a început să funcţioneze efectiv şi până la momentul actual. Cifra obţinută în urma concilierii este de aproximativ 2.150.000 de euro. Încă mai aşteptăm cifre şi din partea celorlalte bănci. La finalul anului cu certitudine vom avea o cifră pe care s-o putem da publicităţii”, a spus Alexandru Păunescu, la conferinţa anuală a CSALB, informează Agerpres. Valoarea medie a unui dosar care se referă la contractele de credit, soluţionat în cadrul Centrului, este de aproximativ 2.150 de euro.
„43% dintre hotărârile acceptate de cele două părţi au adus beneficii între 1.000 şi 5.000 de euro, iar 7% dintre înţelegerile dintre consumatori şi bănci depăşesc valoarea de 10.000 de euro. Astfel de rezultate au venit în special în ultimii doi ani de activitate a Centrului, odată cu deschiderea către conciliere a tot mai multe bănci comerciale. Cu toate astea, nu toate instituţiile financiare bancare şi nebancare au înţeles beneficiile concilierii, iar unele dintre acestea resping nejustificat zeci de cereri venite din partea consumatorilor. Numai anul acesta sunt 285 de cereri clasate de bănci, deşi în toate aceste cazuri am fi putut avea negocieri între părţi şi, ca urmare, consumatori mulţumiţi”, susţine Alexandru Păunescu.
Potrivit datelor CSALB, de la începutul anului, numărul cererilor trimise de consumatori a crescut cu peste 45% faţă de tot anul 2018, ajungând la 1.948. Până acum, în aproape 600 de cazuri, consumatorii şi băncile au găsit o rezolvare la nemulţumirile lor, ca urmare a intervenţiei CSALB. Majoritatea dintre ei au obţinut reducerea sau eliminarea unor comisioane, scăderea ratelor la credite sau ştergerea unor sume din sold.
CSALB este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza OG nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor