Cseke Attila: De luni, cu o lună și jumătate înainte de termen, pot fi accesate 2,73 miliarde de euro din PNRR pentru dezvoltarea localităților
Telex » Știri 11 mai 2022
De luni, autoritățile publice locale vor putea accesa fonduri pentru dezvoltarea localităților și a unei infrastructuri moderne și prietenoase cu mediul, a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, după ce a apărut, în Monitorul Oficial nr. 467 din 10 mai 2022, Ghidul solicitantului pentru acest fond. „Ghidul publicat prin Ordinul de ministru nr. 999/2022 a fost în consultare publică din 4 februarie, iar cererile vor putea fi depuse în mod transparent, digital, online, pe platforma pregătită de Ministerul Dezvoltării, cu ajutorul unei suprafețe dedicate, care funcționează deja pentru depunerea cererilor pentru Valul renovării, program finanțat de minister prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”.
Aplicația digitală va fi deschisă, pentru familiarizare, astăzi, 11 mai, a mai spus ministrul, menționând că cererile depuse de astăzi și până pe 16 mai, ora 10:00, vor avea scopul de a familiariza beneficiarii cu platforma, iar încărcarea și accesarea Fondului Local se vor putea face doar după deschiderea oficială a apelurilor, din 16 mai.
Cererile de finanțare pot fi depuse până la 30 iunie, fondurile sunt prealocate pe fiecare categorie de UAT, dar fiecare categorie de investiție are un buget maxim, care nu poate fi depășit. „Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanțează și reabilitarea termică și seismică a clădirilor publice și rezidențiale, cu un buget de 2,82 miliarde de euro, pentru care apelurile de proiecte au fost lansate la 1 aprilie, iar fondurile au fost accesate deja în proporție de peste 70%. Acum, cu o lună și jumătate înainte de termenul asumat, vom lansa și apelurile de proiecte pentru Fondul Local, altă componentă a PNRR gestionată de Ministerul Dezvoltării”, a declarat Cseke Attila. Ministrul a menționat că, pentru a asigura dezvoltarea echitabilă a localităților, în această schemă de finanțare sunt prevăzute fonduri prealocate, garantate pentru fiecare comună, oraș, municipiu care depune solicitări de finanțare pentru investițiile ce pot fi accesate.
Astfel suma prealocată este de 12,35 milioane euro pentru municipiul București și 12,155 milioane euro pentru fiecare sector în parte, fiecare comună are o sumă prealocată în valoare de 324.770 euro, fiecare oraș poate accesa 3,19 milioane euro, fiecare reședință de județ – 12,493 milioane euro, în timp ce, pentru celelalte municipii, suma este de 4,193 milioane euro.
Reamintim că, din Fondul Local, comunitățile locale, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, pot construi, la nivel național, în total 5.522 de locuințe pentru tineri și specialiștii din sănătate și învățământ, eficiente energetic, vor putea fi înnoite parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala și 13.200 puncte de reîncărcare. De asemenea, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice