Sunt unele date și fapte care – prin însăși natura lor – impun analize „la rece”, eliberate, pe cât posibil, de stări emoționale conjuncturale. Acestea, de multe ori, indiferent de cât de bune sunt intențiile, favorizează apariția și perpetuarea unor interpretări incorecte. În rândul unor astfel de elemente ale realității se înscriu, neîndoios, resursele creșterii economice și modul în care acestea sunt utilizate. Identificăm aici una dintre explicațiile duratei relativ îndelungate a ecourilor comunicatului Institutului Național de Statistică (INS) referitoare la contribuția principalelor resurse la formarea și creșterea produsului intern brut (PIB) al României în anul precedent. Datele publicate la 7 martie a.c., simultan cu toate țările membre ale UE, pe baza aceleiași metodologii, au reconfirmat nu numai faptul că țara noastră a înregistrat cel mai înalt ritm de creștere economică la scară comunitară, ci și previziunile unor analiști privind factorii care au determinat un asemenea rezultat.

Primul aspect care acum este clarificat în bună măsură vizează cele mai mari contribuții la sporul total de produs intern brut de șapte procente. Cel dintâi loc îl ocupă, cu 1,9 puncte procentuale, industria. Da, industria, în pofida faptului că numeroși analiști au continuat și continuă să afirme că activitățile legate direct și indirect de consum au ocupat respectivul loc central „pe podium”. Astfel, comerțul (cu ridicata și amănuntul) a contribuit la sporul de PIB cu 1,6 puncte procentuale, cu 0,3 puncte procentuale în urma industriei.

Interesează, desigur, nu numai cantitatea de valoare adăugată brută, în funcție de care se calculează PIB, ci și ponderea diferitelor resurse pe ansamblul economiei naționale. Dacă, ani la rând, industria a avut o pondere care oscila în jurul a 23%, în 2017 respectiva pondere a fost de 24,3%, deci mai apropiată de un sfert din amintitul total. Comerțul cu ridicata și amănuntul a avut o pondere de 18,7%. Prin urmare, s-a reconfirmat rolul industriei ca principală resursă de formare și creștere a PIB.

Această constatare este de natură a oferi analizelor un fundament solid, inclusiv în desfășurarea discuțiilor despre reindustrializarea României. Firește, este o temă care excede obiectivului propus pentru comentariul de față. Însă, măcar atât se cuvine a se remarca: a avut loc în perioada postdecembristă un proces dureros de dispariție a unui impresionat număr de întreprinderi industriale reprezentative, unele viabile, dacă ar fi fost reprofilate și retehnologizate, altele eliminate organic de acțiuni ale legilor pieței, mai ales ale „jocului” cererii și ofertei. Tot atât de incontestabil este faptul că industria adevărat consonantă cu perioada pe care o parcurgem și cu cea anticipată de viitorul previzibil ni se înfățișează, în foarte mare măsură, în dimensiuni și caracteristici cu totul altele decât în ultimele decenii ale secolului trecut. Până și ramuri tradiționale, cele care au dat tonul în revoluțiile industriale anterioare, n-au putut și nu pot să supraviețuiască fără adaptarea la cerințele erei digitale, ale societății bazate pe cunoaștere. Dar, cum mai remarcam, aceasta este o temă vastă, care impune studii și analize adecvate.

Ceea ce putem remarca, însă, în ordinea de idei evocată, este faptul că resursele de valoare adăugată includ la un loc tot mai important sectorul IT, cu o pondere în PIB de 5,1%, cu ritm de creștere, în 2017, de 10,9%, net superior celui din alte ramuri și cu o contribuție la sporul de PIB de 0,6%. Dacă întregim toate acestea cu contribuția de 0,7 puncte procentuale a domeniilor definite prin activități profesionale științifice și tehnice, activități de servicii administrative și activități de servicii-suport ne dăm mai bine seama că reprezentările clasice referitoare la ramurile care creează substanță economică nu mai sunt valabile integral, ci se cer adaptate la noi realități, deosebit de dinamice.

Pentru că acest subiect este obligatoriu să fie tratat în contextul creșterii economice, o mențiune specială se cuvine a fi făcută în legătură cu agricultura. Evident, această ramură a fost, este și va fi esențială nu numai la scara întregii economii, ci și pentru traiul de zi cu zi, al nostru, al tuturor. Chiar și într-un an record, 2017, valoarea nou creată în această ramură n-a depășit, ca pondere în PIB, 4,4%. Contribuția la sporirea produsului intern brut a fost de 0,7 puncte procentuale. Desigur, un rol important l-au avut și condițiile climatice, dar recoltele mari la hectar au fost, în principal, rezultanta utilizării de tehnici și tehnologii avansate, ca efect al unor investiții masive, în special în exploatațiile mari și medii. Bineînțeles, există și suficiente temeiuri pentru a se aprecia drept nejustificat importul exagerat de produse agroalimentare.

Fără a epuiza elementele strict necesare pentru o analiză de fond a evoluției economiei românești, putem conchide că există premise favorabile pentru continuarea și aprofundarea proceselor pozitive din anul precedent. Tocmai aceste tendințe se cer luate în considerare, cu precădere, ca repere macro și microeconomice ale unui proces bazat pe factori sustenabili de creștere economică, astfel încât să se consolideze ceea ce este sănătos și trainic și să se elimine derapajele și dezechilibrele care se mai semnalează atât la nivelul resurselor, cât și la cel al utilizării produsului intern brut.

(Copyright foto: leungchopan / 123RF Stock Photo)