Cuantumul ajutorului anual acordat veteranilor, văduvelor și accidentaților de război, majorat la 400 de lei
Numărul 48, 11-17 dec. 2018 » Curier legislativ
Guvernul a aprobat majorarea de la 370 de lei la 400 de lei a cuantumului ajutorului anual acordat veteranilor, văduvelor și accidentaților de război în afara serviciului ordonat.
Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, prevede că acestor categorii de persoane li se acordă un ajutor anual pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice, al cărui cuantum se stabilește anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția prețurilor și posibilitățile de susținere din bugetul de stat.
În anul 2017, cuantumul ajutorului anual a fost de 370 lei/persoană, iar numărul beneficiarilor a fost de 10.066.
„Avându-se în vedere că, din datele transmise de Institutul Național de Statistică, rezultă că prețurile chiriei, energiei termice și energiei electrice au crescut cu aproximativ 10% în luna iulie a acestui an comparativ cu luna iulie 2017, Guvernul a decis să majoreze ajutorul acordat veteranilor, văduvelor și accidentaților de război. De ajutorul anual vor beneficia 7380 de persoane, din care 6900 persoane plătite de Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS), 247 de persoane plătite de Ministerul Apărării Naționale (MApN), 232 de persoane plătite de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și o persoană plătită de Serviciul Român de Informații (SRI)”, precizează MMJS, într-un comunicat.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial