Cultura își vindecă treptat „rănile” provocate de pandemie
Numărul 10, 16-22 mar. 2022 » Eveniment
Centrul de Proiecte Timișoara a lansat un concurs de amploare destinat fructificării ideilor generate de actualitatea nemijlocită, concurs care vizează aproape toate domeniile creației artistice, de la pictură și sculptură la film și fotografie, de la teatru și muzică la artizanat și la valorificarea folclorului. Concursul intitulat „Cultura în prezent” este susținut de o finanțare nerambursabilă din fonduri publice, la care se adaugă acțiuni de mecenat. Nu există limite privind numărul participanților la organizarea de acțiuni, la elaborarea de proiecte și programe.
Consemnăm un asemenea eveniment la nivelul unui mare oraș, deoarece relevă preocupări care atestă apariția și extinderea unui veritabil val de creatori și creații generat de stările de fapt și de spirit ale concetățenilor noștri în aceste vremuri încărcate de un dramatism necunoscut până în prezent. Totodată, reprezintă un eveniment care se înscrie în seria mai amplă de acțiuni desfășurate în numeroase alte localități și zone ale țării, ceea ce îndreptățește opinia potrivit căreia vremurile excepționale sunt și o importantă sursă de inspirație pentru slujitorii artei și culturii.
Aceste trăsături ale realității au determinat factorii decizionali din domeniu, la nivel național, să acorde o atenție mai mare modalităților de stimulare a unor inițiative de genul celei consemnate la Timișoara. Așa s-a ajuns la punerea în dezbatere publică a unui proiect de act normativ referitor la finanțarea nerambursabilă a unei game variate de activități nonprofit, de interes general.
Cu toate că, inițial, bugetele publice destinate culturii au fost modeste, s-au găsit soluții pentru efectuarea unui volum mai mare de cheltuieli eligibile astfel încât să se amelioreze situația materială a creatorilor, loviți puternic în exercitarea vocației lor de criza pandemică, simultan cu susținerea unor evenimente, a altor manifestări din multiplele sfere ale creației cultural-artistice.
Pe de o parte, urmează să se simplifice toate procedurile de accesare a fondurilor nerambursabile, iar, pe de altă parte, să se acorde sume forfetare și pentru cheltuielile eligibile indirecte cum sunt chiriile pentru spațiile în care se desfășoară activitățile culturale, consumabilele asociate cu managementul proiectului, costuri pentru energia electrică, pentru comunicații telefonice și internet, precum și pentru alte utilități. S-a prevăzut posibilitatea decontării cheltuielilor pentru deplasări sub formă de sume forfetare. Se permite efectuarea de cheltuieli cu achiziția de mijloace fixe utilizate exclusiv în scopul implementării proiectului la cel mult 25% din totalul finanțării nerambursabile. Se acceptă și efectuarea de cheltuieli care nu necesită autorizații de construire, în proporție de cel mult o zecime din totalul finanțării nerambursabile. Totodată, s-au inclus prevederi mai favorabile de cofinanțare, între care posibilitatea de a se asigura 50% din valoare prin contracte de voluntariat. Asigurarea cofinanțării trebuie dovedită până la finanțarea implementării proiectului și nu la semnarea contractului, ca până acum. De asemenea, se propun reguli noi privind ajutorul de stat/minimis în vederea respectării legislației europene în domeniu, iar transparența totală a operațiunilor va căpăta o solidă bază legală.
Am insistat asupra unor prevederi de natură financiară, deoarece efectuarea operațiunilor menționate implică și activitatea specifică a profesioniștilor contabili. Gestionarea eficientă a resurselor financiare de toate categoriile se dovedește a reprezenta – și în sfera culturii – o cerință de prim ordin. Prin măsurile preconizate se creează condiții mai favorabile, comparativ cu cele din prezent, pentru ca banul public să stimuleze mai puternic creația cultural-artistică, în absența căreia viața cotidiană a fiecăruia dintre noi ar fi lipsită de principalul suport al procesului de cunoaștere și de îmbogățire a zestrei noastre spirituale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial