Multe specii gigantice din Epoca de Gheață au dispărut în urma unei furtuni perfecte, generată de o încălzire bruscă a climatului. Aceste specii, incluzând leneși de mărimea unui elefant și pisici gigantice cu colți-sabie, cutreierau întinderile sălbatice din partea sudică a Americii de Sud.

Cercetările coordonate de Centrul australian pentru stabilirea ADN-ului antic de la Universitatea din Adelaide au condus la publicarea de studii complete în Science Advances Journal. Studiile relevă că, odată cu încălzirea climei, mega-fauna a început brusc să dispară, acum aproximativ 12.300 de ani, la mult timp după ce oamenii au apărut în zonă.

Timpul și cauza specifică au rămas un mister vreme de secole. Aceleași studii arată că extincția nu s-a produs ca urmare a colonizării, cât timp clima a fost rece. În schimb, 1.000 de ani de ocupație umană au trecut până când un eveniment de încălzire rapidă a avut loc și, abia atunci, mega-fauna a început să dispară, procesul finalizându-se în mai puțin de 100 de ani.

Cercetătorii au studiat ADN-ul care a fost extras din oase și dinți datați cu radiocarbon (izotopul de carbon 14), descoperiți în peșteri de pe întinsul Patagoniei și al Țării de Foc. Descoperirile au fost folosite pentru a se căuta urme istorice ale geneticii populației. Specii incluzând cai sud-americani, jaguari giganți, pisici cu colți-sabie și urși masivi cu față scurtă ce cântăreau o tonă au fost descoperite, larg răspândite pe cuprinsul Patagoniei, specii despre care se afirmă că au dispărut la scurt timp după ce rasa umană a început să exploreze zona.

Tiparul creșterii rapide a colonizării umane pe întregul cuprins al Americii, care coincide cu contrastanta tendință a temperaturilor din fiecare continent, le-a permis cercetătorilor să evalueze impactul relativ al colonizării și cel al schimbării climei. Prof. Chris Turney de la Universitatea din Noua Galie de Sud spune că America este unică, având în vedere că oamenii au migrat în două continente, din Alaska până în Patagonia, în aproximativ 1.500 de ani. Migrația s-a realizat prin teritorii ce aveau climate distincte (cald în nord și rece în sud). Din acest motiv putem observa un contrast al impactului uman, în condiții climatice diferite.

Singurele specii mari care aveau să supraviețuiască au fost strămoșii lamei de azi și cei ai speciei alpaca, dar chiar și acestea au fost aproape de dispariție în acea perioadă. Conducătorul studiilor de cercetare, dr. Jessica Metcalf de la Universitatea din Boulder, Colorado, spune că datele genetice antice arată că doar sosirea ulterioară în Patagonia a populației de guanaco (o altă denumire a lamei), din nord, a salvat această specie, orice altă populație devenind una dispărută.

Dr. Fabiana Martin de la Universitatea din Magallanes spunea că, în 1936, peștera naturală Fell a reprezentat primul sit din lume care putea să arate că oamenii au vânat mega-fauna în Epoca de Gheață. Pare potrivit ca acum să folosim oase din acea zonă pentru a dezvălui rolul-cheie al climei calde, dar și al oamenilor în dispariția mega-faunei.

Cei mai mulți oameni de știință cred că precursorii americanilor au călătorit din nord-estul Asiei până la limba de pământ Bering și Alaska de azi, acum mai bine de 16.000 de ani.

Ca parte a studiului, echipa care s-a ocupat de această cercetare a amplificat fragmentele de ADN antic și le-a recompus ca pe un puzzle complicat, pentru a dezvălui istoria genetică a mega-faunei.

Autoarea este istoric și producător al emisiunii
PE AXA TIMPULUI la RADIO LIGHT.