Cum se citește ceea ce se scrie? Și viceversa
Numărul 2, 24-30 ianuarie 2017 » La început a fost cuvântul...
De câte ori nu ne-a fost dat să auzim formule de genul „a fost trecut pe ștatul de plată” sau „am verificat ștatele de plată”? Or, este limpede că avem de-a face cu o greșeală. Este corect să se spună „statul de plată”. Aici ne confruntăm cu influențe din alte limbi (de pildă, germana), în condițiile în care vorbirea curentă tinde să-l transforme pe „s” în „ș”. În acest sens, exemplele sunt numeroase. De pildă, se zice frecvent „ștofă” ori „ștrangulare” (a circulației, evident; să nu ne gândim la altceva).
Sunt și situații de alt gen. Se scrie într-un anumit fel, dar se pronunță... altfel, deși mai toată lumea cunoaște că limba română este fonetică (se citește precum se scrie). Sunt zeci de cazuri în care cuvinte care-l conțin pe „x” se rostesc diferit de ceea ce indică litera respectivă. Oricât ar părea de ciudat, „exemplu” se citește „egzemplu”. S-ar putea obiecta că „nu există motive pentru a se zice «gz» în loc de «x»”. Tocmai aici se află încurcătura. „Există” se pronunță „egzistă”, după cum pot fi menționate – în aceeași ordine de idei – multe alte cuvinte în care „x” se pronunță nu numai „gz”, ci și „cs”: „ecspresiv”, „ecsternaliza”, „ecstrem”, „ecstras”. Până și banalul „pix” se pronunță „pics”.
Atunci când se exagerează („ecsagerează”, în forma verbală) în demersul de a fi „supracorect”, se ivesc și alt fel de situații. Poate că verbul cel mai des folosit, „a fi”, oferă și cele mai multe motive pentru câteva precizări, sperăm, folositoare. „Este”, „e”, „eram”, „erați”, „erau” etc. se pronunță cu un „ie” inițial. Nu intrăm în detalii, însă trebuie precizat că nu se comite nicio încălcare a regulilor. În limbajul științific, asemenea modificări se numesc „preiotare”. Regula se aplică și în cazurile „el”, „ea”, „ei”, „ele”.
Nu putem să nu reamintim și de cazuri opuse. Deseori, în emisiuni de televiziune și radio, îi auzim pe unii moderatori și pe invitații lor pronunțând numele continentului nostru „Ieuropa”. Și în această privință se operează cu o serie de reguli speciale. Nume proprii, precum „Europa” sau „Etiopia”, se pronunță cu „E”, la fel și neologismele de tipul „elan”, „eră”, „euro”, „estival” etc.
Transferul cuvintelor din scris în vorbire și viceversa ne poate juca, așadar, feste. Mai ales când are loc translația din citit în scris. Tocmai de aceea este necesară o atenție sporită, iar atunci când avem îndoieli (pentru că – nu-i așa? – nimeni nu le știe pe toate), soluția cea mai rapidă este recursul la dicționare. Nu doare. (T.B.)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice