Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Cumințenia pământului

Cumințenia pământului

Numărul 13, 21 iunie - 4 iulie 2016  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Opera marelui nostru sculptor Constantin Brâncuși Cumințenia pământului va putea fi admirată până la 8 iulie a.c., de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-18.00, la Muzeul Băncii Naționale a României. Este urmarea deciziei guvernamentale adoptate împreună cu proprietarii operei de artă de a face mai accesibilă celebra sculptură pentru un număr cât mai mare de concetățeni.

Evenimentul – pentru că avem de-a face cu un veritabil eveniment – este strâns legat de campania în curs de desfășurare potrivit căreia se urmărește asigurarea unor donații din partea populației care să facă posibilă achiziționarea sculpturii de către statul român, astfel încât să devină un bun cultural pus la dispoziția publicului larg. Reamintim că, pentru achiziționarea sculpturii, Guvernul a alocat 5 milioane de euro, însă mai sunt necesare alte 6 milioane de euro pentru a putea fi cumpărată. Termenul-limită al campaniei de colectare a contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și ale celor juridice este 30 septembrie 2016. Trebuie spus că, până în prezent, donațiile sunt modeste, în pofida unei campanii publicitare destul de inspirate, campanie în centrul căreia se află cunoscute personalități din spațiul public. Este de presupus că, pe măsură ce se vor alătura noi și noi vizitatori la Muzeul BNR pentru a vedea Cumințenia pământului, va crește și numărul donatorilor. Nimic nu convinge mai mult – alături de „puterea exemplului” – decât cunoașterea nemijlocită a operei de artă care face obiectul campaniei pentru achiziționarea ei. O asemenea aserțiune, desigur, banală, capătă o cu totul altă conotație dacă ne referim la ceea ce a însemnat, înseamnă și trebuie să însemne Constantin Brâncuși pentru fiecare viețuitor al țării lui natale. Trebuie să recunoaștem cu mâhnire că nu știm să ne prețuim așa cum se cuvine adevăratele valori. În acest sens pot să depun și o mărturie personală: am văzut, la fața locului, la ce nivel de degradare a ajuns casa lui Constantin Brâncuși de la Hobița (județul Gorj). Din păcate, nu este singurul caz în care declarațiile oficiale de respect față de marele nostru sculptor nu sunt urmate de fapte pe măsura intențiilor declarate.

Acum, când nu mai este mult timp până la încheierea campaniei pentru achiziționarea Cumințeniei pământului, avem cu toții prilejul de a ne exprima admirația față de Constantin Brâncuși, prin propriile noastre contribuții, fie ele chiar modeste. O operă care aparține patrimoniului nostru cultural trebuie neapărat păstrată în proprietatea națiunii. Dacă toate aceste gânduri nu par suficient de convingătoare, iată ce spunea Brâncuși însuși despre sculptura pe care a realizat-o în 1907 (an care, cum de asemenea se știe, are încărcătura lui de semnificații majore): „Cumințenia pământului... A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puțin unul din cele șapte văluri ale frumuseții sale, cel al misterului – care îi oferă și prețuirea, și nemurirea. Cumințenia pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!”.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.