Cunoaștere și recunoaștere
Numărul 12, 2-8 aprilie 2019 » La început a fost cuvântul...
Un participant la o dezbatere televizată a solicitat ca subiectul aflat în atenție să fie abordat în cunoștință de cauză. În acest sens, a afirmat: „Numai cunoscătorii avizați pot emite argumente foarte științifice”. A „emis”, astfel, dintr-un foc, două pleonasme. În primul rând, orice „cunoscător” într-un domeniu sau altul este o persoană „avizată”, adică știe despre ce anume vorbește. În al doilea rând, adjectivul „științific” nu are grade de comparație. Nici „foarte” și nici altcumva. Abordarea este „științifică” numai într-o singură variantă: să se bazeze pe… „știință”. O eroare asemănătoare a fost comisă și într-o analiză apărută într-o revistă cu profil economic. Autorul scria: „Soluția propusă este sută la sută perfectă”. Cum ar arăta „perfecțiunea” dacă nu ar fi, ca să spunem așa, întreagă, fără fisuri, fără goluri? Nici termenii care se referă la „perfecțiune” nu suportă, așadar, grade de comparație.
În același timp, merită mai multă atenție formulările care vizează diverse acțiuni. Dacă acestea au avut loc, nu mai este nevoie să recurgem la formule de tipul „licitațiile organizate”, „faptele petrecute”, „ședințele ținute”. Dacă s-au desfășurat „licitații”, este de la sine înțeles că s-au „organizat”, după cum „ședințele” sau, pur și simplu, „faptele” au avut, la rândul lor, confirmări că s-au… „ținut” ori s-au „făcut”.
Avem, deci, suficiente temeiuri să recunoaștem astfel de erori de exprimare, ceea ce ne va ajuta să le evităm. Nu credem că mai este cazul să adăugăm ceva… în plus. (evident, greșeala este, aici, intenționată). Cuvintele „în plus” provoacă, de obicei, „minusuri” în privința acurateței exprimării. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor