Cum este firesc, în actuala perioadă în care România exercită președinția Consiliului UE, anumite noțiuni au în vorbire și scriere o frecvență mai mare decât de obicei. Să începem însemnările de față chiar de la cuvântul-cheie: „președinție”. Să reamintim originea respectivului cuvânt: „președinte”. În consecință, exprimarea corectă este, cum, de altfel, am precizat de la început – „președinție”.

Tot în legătură cu „președinția” Consiliului Uniunii Europene se omite deseori tocmai precizarea referitoare la denumirea organismului pe care România îl conduce în perioada ianuarie-iunie 2019. Se vorbește, de pildă, despre „președinția Uniunii Europene”, „președinția Consiliului European”, ba chiar despre „președinția Consiliului Europei”. La fel, nu lipsesc formulele metaforice privind rolul de „lider european” și de „șefie a continentului”. Ceea ce se cuvine, înainte de toate, să fie bine cunoscut vizează însăși structura instituțională a Uniunii Europene. Repetăm: Uniunii Europene, nu Consiliului Europei, care este o structură net diferită, cu alte obiective decât cele conținute în tratatele UE. Consiliul Europei s-a înființat înaintea constituirii Comunității Economice Europene (denumire anterioară celei de Uniune Europeană), include mai multe state europene și non-europene inclusiv Federația Rusă, precum și unele dintre fostele republici sovietice, iar obiectivul lui principal îl constituie apărarea drepturilor omului (CEDO, de exemplu, este o structură a Consiliului Europei și nu a Uniunii Europene).

Dar, dacă ne limităm la UE, atunci trebuie precizat că președinția exercitată de țara noastră vizează nu comunitatea în întregul ei, ci un anume organism al acesteia.

Uniunea Europeană are 14 organisme subordonate, pe primele locuri fiind menționate, în tratate, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul UE și Comisia Europeană.

Întrucât tema pe care o abordăm vizează Consiliul UE, precizăm că acest organism este format din câte un reprezentant la nivel ministerial (să reținem și acest element – la nivel ministerial) al fiecărui stat membru. Consiliul UE este structurat pe următoarele componente: Consiliul Afaceri Generale, Consiliul Afaceri Externe, Consiliul Economic și Financiar (ECOFIN), Consiliul Justiție și Afaceri Interne, Consiliul Ocupare, Politici Sociale, Sănătate, Consumatori, Consiliul Competitivitate, Consiliul Transport, Telecomunicații, Energie, Consiliul Agricultură și Pescuit, Consiliul Mediu, Consiliul Educație, Tineret, Cultură și Sport. Deosebirile dintre Consiliul European și Consiliul UE sunt relativ numeroase. În primul rând, ele vizează atribuțiile și modalitățile de lucru.

Consiliul European este o altă structură instituțională, formată din șefi de stat sau de guvern din toate statele membre, iar atribuțiile acestuia sunt altele decât cele ale Consiliului UE. Stabilește orientările de bază ale politicilor UE, nu are atribuții legislative și se întrunește, de regulă, o dată pe trimestru.

În schimb, Consiliul UE – care are în componență reprezentanți ai fiecărui stat membru la nivel ministerial, pe domeniile menționate – are funcții legislative, drept de decizie, se întrunește, de regulă, lunar. Practic, coordonează politicile Uniunii Europene. Nu intrăm în alte detalii deoarece fiecare dintre noi avem posibilitatea să ne documentăm asupra modului în care este organizată și acționează Uniunea Europeană. Ceea ce am dorit să relevăm se rezumă la raportul dintre cunoaștere și limbaj, în cazul de față la conexiunea cu un eveniment actual, care – într-un fel sau altul – ne implică pe noi toți, cetățenii României. Atât și nimic mai mult. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)