A fost adoptat modul de aplicare și de finanțare a Programului pentru școli
Guvernul a adoptat, printr-o hotărâre, modul de aplicare și de finanțare a Programului pentru școli al României, în perioada 2017-2023, în condițiile în care acest program a fost adoptat – așa cum a informat la momentul respectiv publicația noastră – printr-o ordonanță, în luna august. Conform actului normativ, pentru anul școlar 2017-2018, limita valorică zilnică/preșcolar/elev este de 2,05 lei (...)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni