Curier legislativ

Primă de relocare pentru încurajarea încadrării în muncă a șomerilor

Curier legislativ

Guvernul a modificat și completat Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, în scopul încurajării în muncă a șomerilor. Astfel, se acordă o primă de relocare persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea de domiciliu sau reședință și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia.

Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017


Programul Casa Verde Plus: Finanțare de până la 40.000 lei pentru optimizarea energetică a locuințelor

Curier legislativ

Românii care vor să-și izoleze termic locuința pot să obțină finanțare de la stat prin programul Casa Verde Plus, lansat anul trecut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Finanțarea se acordă sub forma unei prime de eficiență energetică în valoare de maximum 40.000 lei, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat și finisat, se arată în ghidul de finanțare a programului, aprobat printr-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017


Modificarea și completarea Codului fiscal

Curier legislativ

Guvernul a modificat și completat Codul fiscal, printr-o ordonanță de urgență, în scopul implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în Programul de guvernare aprobat de Parlament la 4 ianuarie 2017. Setul de măsuri introduse prin actul normativ vizează susținerea mediului de afaceri, prin încurajarea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor, precum și prin stimularea activității de inovare, cercetare și dezvoltare.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, publicată în Monitorul Oficial

Curier legislativ

Legea prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial nr. 15/06.01.2017. Prevederile Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative intră în vigoare începând cu data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial (n. red. – 1 februarie).

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Noi reguli pentru scutirea de impozit pe veniturile din salariile programatorilor

Curier legislativ

De la 1 februarie se vor aplica noi reguli pentru scutirea de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de programatori în sensul că a fost eliminată obligația ca firma la care lucrează aceștia să obțină un venit anual din activitatea de creație de programe pentru calculator de cel puțin 10.000 dolari SUA pentru fiecare angajat.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


ANAF a actualizat procedura de înregistrare a acordurilor încheiate de angajatorii nerezidenți

Curier legislativ

Agenția Națională de Administrare Fiscală a actualizat, prin ordin al președintelui ANAF, procedura de înregistrare a acordurilor încheiate de angajatorii nerezidenți, ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Pensionarii vor avea venituri mai mari

Curier legislativ

Legea nr. 2/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care sunt eliminate plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru toate pensiile și impozitul pe venit de 16% pentru cele sub 2.000 lei, a fost promulgată, săptămâna trecută, prin decret prezidențial, și publicată în Monitorul Oficial (nr. 36/12.01.2017).

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


ANAF: Procedura de înregistrare a persoanelor impozabile pentru aplicarea unor regimuri speciale și pentru declararea TVA

Curier legislativ

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.737/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a persoanelor impozabile, în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau televiziune, precum și pentru declararea taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 314 și art. 315 din Codul fiscal, în situația în care România este stat membru de înregistrare a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 25/10.01.2017 și înlocuiește ordinul anterior în care era prevăzută această procedură.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.