MyWIZ, secretul contabililor de succes
Curtea de Conturi a României va beneficia de experiența omologilor din Republica Coreea în formarea personalului de audit

Curtea de Conturi a României va beneficia de experiența omologilor din Republica Coreea în formarea personalului de audit

Telex » Știri astăzi, 9:08  

O delegație a Curții de Conturi a României condusă de președintele instituției Mihai Busuioc și vicepreședintele Ion Mocioalcă a efectuat, zilele trecute, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația președintelui Consiliului de Audit și Inspecție al Republicii Coreea (BAI), Jaehae Choe. Potrivit unui comunicat al Curții de Conturi, vizita, realizată în baza acordului de cooperare dintre cele două instituții supreme de audit (SAI), a vizat întărirea schimburilor de experiență în ceea ce privește planificarea strategică și analiza de risc în activitatea specifică. În acest sens, președintele Mihai Busuioc a subliniat necesitatea cunoașterii unor noi perspective privind abordarea temelor de audit în cadrul misiunilor desfășurate în domenii cheie, cu impact direct în viața cetățenilor.

„Trebuie să ne întărim rolul de partener fidel al cetățenilor, prin care ne-am asumat să fim transparenți și relevanți. Consolidarea relațiilor în cadrul comunității Organizației Internaționale a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI) ne asigură suportul SAI-urilor care se confruntă cu provocări similare. Este esențial să avem oportunitatea de a aduce plusvaloare misiunilor desfășurate în domenii cheie prin prisma experienței instituțiilor omoloage”, a afirmat Mihai Busuioc, citat în comunicat.

La rândul său, președintele Consiliului de Audit și Inspecție al Republicii Coreea (BAI), Jaehae Choe, a evidențiat necesitatea adaptării rolului specific al SAI-urilor în contextul provocărilor actuale: „La fel ca și președintele Mihai Busuioc, de la preluarea mandatului, am pus accent pe dezvoltarea componentei de audit pentru ca aceasta să fie în concordanță cu standardele și bunele practici internaționale. Focusul misiunilor de audit trebuie să fie corelat cu dezvoltarea economică a țărilor noastre, implicit cu necesitățile generate de schimbările rapide din societate. În final, scopul fiecărei instituții supreme de audit este de a monitoriza modul în care sunt gestionate fondurile publice, astfel încât activitatea noastră să aibă impactul social așteptat de cetățeni”.

În acest sens, una dintre prezentările susținute de experții BAI având în vedere cele mai critice provocări din societate s-a concentrat pe situația copiilor vulnerabili din Republica Coreea, ca urmare a neînregistrării acestora în sistemul de evidență a populației, în contextul în care rata natalității în anul 2023 a scăzut la 0,72, unul dintre cele mai scăzute niveluri în rândul statelor OECD. Dezbaterile au avut loc în condițiile în care planificarea strategică a activității de audit trebuie să țină cont de principalele preocupări ale societății.

În urma discuțiilor, cele două părți au convenit ca personalul Curții de Conturi a României să beneficieze de pregătire profesională în cadrul Institutului de Formare în Audit și Inspecție al SAI Coreea, în vederea consolidării activității specifice și a îmbunătățirii performanței instituției în domeniile prioritare. Vizita a avut, de asemenea, un rol important în consolidarea profilului Curții de Conturi a României în cadrul comunității internaționale de audit, obiectiv asumat în actuala Strategie de Dezvoltare Instituțională 2023-2028.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.