Curtea de Conturi Europeană: Digitalizarea industriei europene nu progresează în același ritm peste tot
Telex » Știri 23 septembrie 2020
Iniţiativa privind digitalizarea industriei europene nu progresează în acelaşi ritm peste tot, în condiţiile în care unele ţări tot nu dispun de strategii naţionale privind digitalizarea sau nu au luat încă măsuri specifice, cum ar fi crearea de centre de inovare digitală, se arată într-un nou raport al Curţii de Conturi Europene, citat de Agerpres. La patru ani de la lansarea acestei scheme intitulate „Digitalizarea industriei europene”, Europa nu valorifică la maximum tehnologiile avansate pentru a inova şi a rămâne competitivă, susţine Curtea de Conturi Europeană. Aceasta precizează că transformarea digitală a industriei, aşa-numita „digitalizare”, înseamnă mai mult decât simpla achiziţie de noi echipamente şi sisteme informatice. Ea implică utilizarea posibilităţilor oferite de noile tehnologii pentru a regândi toate aspectele proceselor operaţionale.
Iniţiativa privind digitalizarea urmăreşte să consolideze competitivitatea UE în domeniul tehnologiilor digitale şi să garanteze că fiecare întreprindere din Europa, indiferent de sector, de locul unde este amplasată şi de dimensiune, poate beneficia de inovarea digitală. Iniţiativa îşi propunea să mobilizeze investiţii publice şi private în valoare de aproape 50 de miliarde de euro în decurs de cinci ani de la lansarea sa.
„Adoptarea transformării digitale este esenţială pentru întreprinderile din UE dacă acestea doresc să rămână competitive pe plan mondial. Există estimări conform cărora digitalizarea ar putea genera în UE venituri de peste 110 miliarde de euro pe an”, a declarat Iliana Ivanova, membră a Curţii de Conturi Europene responsabilă de acest raport. „Până în prezent, progresele au fost inegale de la un stat membru al UE la altul. Pentru a reuşi, iniţiativa privind digitalizarea industriei europene are nevoie de angajamentul continuu al tuturor părţilor interesate: UE, statele membre şi întreprinderile”, a adăugat Iliana Ivanova.
Auditorii au efectuat vizite în patru state membre, Germania, Ungaria, Polonia şi Portugalia, pentru a colecta probe directe cu privire la progresele pe teren. Potrivit ECA, Germania şi Portugalia dispun de strategii, dar Ungaria şi Polonia nu elaboraseră încă până în 2019 o strategie naţională cuprinzătoare în materie de digitalizare. Auditorii au observat, de asemenea, că nu se cunosc costurile totale pe care le presupun crearea şi menţinerea unui cadru de sprijin consacrat digitalizării industriei din UE. Comisia nu a încurajat însă statele membre să aloce fonduri din FEDR pentru iniţiativă. Unul dintre principalele elemente ale iniţiativei privind digitalizarea industriei europene constă în crearea şi funcţionarea centrelor de inovare digitală, care ar urma să ofere întreprinderilor locale consiliere cu privire la tehnologii şi în materie de networking. Conceptul centrelor de inovare digitală nu era dezvoltat pe deplin în statele membre vizitate, cu excepţia Germaniei.
În plus, auditorii au identificat exemple în care fondurile publice naţionale limitate şi finanţarea privată pentru activităţile centrelor fuseseră utilizate de o manieră necoordonată şi subliniază faptul că CE nu monitorizează în mod specific activităţile centrelor în UE, cu excepţia celor finanţate prin programul Orizont 2020. Fondurile disponibile prin FEDR pot fi utilizate pentru a finanţa centre de inovare digitală, dar această posibilitate a fost rareori valorificată. În fine, existenţa unor niveluri bune de conectivitate în bandă largă reprezintă o condiţie prealabilă pentru digitalizare. Aşa cum s-a subliniat deja într-un audit din 2018, după toate probabilităţile, nu toate statele membre vor atinge obiectivele fixate de UE pentru 2020 în materie de acoperire în bandă largă, iar atingerea obiectivelor stabilite pentru 2025 va fi chiar şi mai dificilă. Mai mult, rata de penetrare a conexiunilor în bandă largă rapidă variază foarte mult în rândul companiilor de dimensiuni diferite (de exemplu, în 2019, doar 46 % din IMM-uri dispuneau de un acces în bandă largă rapidă) şi acest lucru frânează inevitabil revoluţia industrială digitală la nivelul de ansamblu al UE.
Curtea de Conturi Europeană a formulat şi o serie de recomandări, care vizează: sprijinirea statelor membre în identificarea deficitelor lor de finanţare, atrăgând atenţia acestora asupra fondurilor UE disponibile; îmbunătăţirea monitorizării iniţiativei prin stabilirea unor indicatori de rezultat adecvaţi şi prin urmărirea cheltuielilor; definirea, coordonarea şi adoptarea unui cadru pentru o reţea de centre europene de inovare digitală care să acopere toate regiunile din Europa; luarea de măsuri suplimentare pentru a sprijini atingerea unor niveluri adecvate de conectivitate în bandă largă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial