Curtea de Conturi: Imobilele din străinătate ale României nu sunt gestionate cu economie și eficacitate
Telex » Știri 15 iulie 2016
Spaţiile aferente imobilelor deţinute de statul român în străinătate pentru personalul diplomatic nu sunt gestionate cu „economicitate, eficienţă şi eficacitate”, întrucât nu există o corelare a suprafeţelor libere aflate în imobilele proprietatea statului cu necesarul real de spaţii de închiriat”, se arată într-un raport al Curţii de Conturi referitor la Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Potrivit sursei citate, sunt închiriate imobile cu suprafeţe ce exced numărului de persoane aferent familiilor membrilor misiunilor diplomatice. Auditul efectuat a arătat că o mare parte din bugetul MAE este alocată finanţării serviciului extern şi a furnizat indicii că la nivelul serviciului exterior se manifestă „o slabă performanţă managerială şi un mediu de control intern vulnerabil”.
„Evaluarea modului de administrare a clădirilor şi terenurilor aflate în domeniul public şi privat al statului de către MAE a evidenţiat faptul că imobilele aflate în străinatate nu sunt evidenţiate în contabilitate la valoarea justă, rezultată ca urmare a reevaluării, precum şi faptul că acestea nu sunt utilizate în condiţii de eficacitate şi eficienţă economică. (...) Pentru un eşantion de numai 7 reprezentanţe diplomatice ale României în străinătate, în perioada 2012-2014, s-a constatat utilizarea de fonduri de la bugetul de stat în suma de 835.620 euro pentru închirierea de pe piaţa locală a unor imobile cu destinaţia de locuinţă, în condiţiile în care exista spaţiu cu aceeaşi destinaţie disponibil şi neutilizat în imobilele proprietate publică şi privată a statului român”, se precizează în raportul Curţii de Conturi. Auditul mai relevă că spaţiile disponibile în sediul reprezentanţelor diplomatice ale României în străinătate nu sunt valorificate în vederea generării de venituri, ci mai mult, ca urmare a necesităţii de întreţinere a lor, generează cheltuieli pe seama fondurilor publice.
Conform Curţii de Conturi, MAE gestionează anual, în medie, derularea unui număr de aproximativ 650 de contracte de închiriere, având ca obiect închirierea de spaţii pentru activitatea misiunilor diplomatice sau locuinţe de serviciu pentru personalul diplomatic şi familiile acestuia.
(Sursa: Agerpres)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial