Curtea de Conturi: Noul Regulament privind activitatea de audit public extern se va aplica din 16 ianuarie
Telex » Știri 13 ianuarie 2023
Plenul Curții de Conturi a României a aprobat, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, noul Regulament privind activitatea de audit public extern, care se va aplica din 16 ianuarie. Potrivit unui comunicat al instituției, citat de Agerpres, documentul reprezintă un alt pas realizat în continuarea implementării măsurilor de modernizare, standardizare și transparentizare, asumate în amplul proces de reformă instituțională derulat în cadrul proiectului CCR - SAI pentru cetățean - SIPOCA 744, realizat cu sprijinul Băncii Mondiale.
"Regulamentul a fost elaborat în scopul reglementării aspectelor organizatorice privind desfășurarea activității de audit public extern exercitată de Curtea de Conturi a României, având caracter de normă de aplicare a Legii nr. 94/1992. Acesta definește clar relația dintre Curtea de Conturi și entitățile auditate, prin precizarea drepturilor și obligațiilor fiecărei părți implicate în procesul de audit, în scopul unei colaborări eficiente care să conducă la creșterea performanței în utilizarea fondurilor publice", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, un element de noutate esențial este reprezentat de faptul că rapoartele de audit sunt revizuite pe întreg lanțul ierarhic și sunt asumate instituțional, împreună cu scrisorile către management, de către Plen sau de către directorii camerelor de conturi, conform mandatului acordat de Plen.
Procedura de emitere a raportului de audit și a scrisorii către management va presupune parcurgerea următoarelor etape obligatorii: exercitarea unui control al calității procesului de audit pe toată durata misiunii de audit, prin revizuirea asigurată de controlul ierarhic și, după caz, de o structură specializată din cadrul Curții de Conturi; comunicarea proiectului raportului de audit și a proiectului scrisorii către management conducerii entității auditate, dar și persoanelor cu atribuții în domeniu în perioada supusă auditului, în vederea exercitării dreptului de a depune obiecții în termen de 15 zile calendaristice, precum și în vederea elaborării de către conducerea entității auditate a unui Plan de măsuri pentru implementarea recomandărilor; concilierea cu entitatea auditată a constatărilor și concluziilor auditului, a recomandărilor Curții, a eventualelor obiecții și a Planului de măsuri pentru implementarea recomandărilor (la conciliere participă și alte persoane cu atribuții care s-au aflat sau se află în relație profesională cu entitatea auditată și care dețin informații relevante pentru aspectul auditat); stabilirea de recomandări în sarcina entităților auditate, pe care aceasta trebuie să le implementeze în baza unui Plan de măsuri conciliat și agreat cu echipa de audit; aprobarea raportului de audit și a scrisorii către management de Plenul Curții de Conturi (la ședința Plenului pot fi invitați reprezentanții entității auditate).
Valorificarea rezultatelor activității de audit se realizează, după caz, prin informarea conducerii entității auditate cu privire la rezultatele auditului, certificarea conturilor, solicitarea aplicării măsurii de suspendare din funcție a persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea unor fapte cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate în urma misiunilor de audit efectuate, până la soluționarea definitivă a cauzelor în care sunt implicate, dispunerea măsurii de blocare a fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegală ori ineficientă a acestora, sesizarea organelor de urmărire penală, în situația în care s-a constatat existența unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii și publicarea rapoartelor de audit și/sau a sintezelor acestora pe pagina de internet a instituției.
"Curtea de Conturi nu va mai emite decizii - actele administrative în care erau cuprinse măsurile dispuse în sarcina conducerii entității auditate. Rapoartele de audit vor cuprinde recomandări, care vor fi implementate conform Planului de măsuri și aprobate prin acte administrative, respectiv: prin hotărâri ale Plenului, în cazul ordonatorilor de credite de la nivel central, precum și de la nivelul județelor și municipiilor reședință de județ; prin decizii ale directorilor camerelor de conturi, în cazul rapoartelor de audit întocmite la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, altele decât reședințele de județ", se mai arată în comunicat.
Verificarea modului în care recomandările au fost implementate se consemnează în rapoartele de follow-up care, de asemenea, se vor publica pe pagina de internet a instituției.
În cadrul proiectului CCR-SAI pentru cetățean, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Curtea de Conturi a României a început un amplu proces de revizuire a reglementărilor în domeniul auditului, astfel încât acestea să fie în acord deplin cu standardele internaționale de audit. Manualul de audit al performanței și cel de audit de conformitate sunt în curs de revizuire, iar manualul de audit financiar a fost aprobat de Plenul Curții de Conturi. Acesta din urmă reprezintă metodologia de audit financiar a Curții, ceea ce a condus la necesitatea realizării unei distincții clare între prevederile manualului și cele ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Astfel, a rezultat noul Regulament privind activitatea de audit public extern, care a fost elaborat în acord cu noile metodologii de audit ale Curții și cu luarea în considerare a noului Cadru INTOSAI de declarații profesionale (IFPP), respectiv a Analizei funcționale realizate de Centrul de Excelență în Audit al Oficiului de Responsabilitate Guvernamentală al Statelor Unite ale Americii (U.S. Government Accountability Office - U.S. GAO) și a Analizei Inter - pares, efectuată de instituțiile omoloage din Polonia, Austria și Olanda, se mai arată în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial