Surpriza inflației înalte ajută execuții bugetare în Europa și în alte țări din lume, aceasta observându-se în România, unde veniturile nominale ale bugetului public au crescut cu aproape 20% în primele 9 luni ale anului, față de septembrie 2021, în condițiile unei inflații anuale de 15,9% în septembrie, susține președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

„Rândurile de mai jos privesc relația între inflație și datoria publică. Prilejul este dat de «surpriza» inflației înalte din ultimii doi ani, ce a diminuat ponderea datoriei publice în PIB pentru numeroase țări; aceste datorii crescuseră mult ca urmare a crizei financiare izbucnite în 2008 și în timpul Pandemiei”, arată Daniel Dăianu, în articolul „Are inflația un «efect de stabilizare» fiscală/bugetară?”, publicat pe blogul OpiniiBNR.ro.

Economistul consideră că pe această temă pot fi examinate date recente și prognoze ale FMI și alte analize.

Potrivit sursei citate, se vorbește chiar despre un „efect de stabilizare a inflației”, care ar explica de ce piețele financiare nu sunt hipernervoase deși mediul economic este bulversat de multiple șocuri adverse extreme, combinație fără precedent în ultimele decenii (Daniel Gros, „The stabilizing efect of inflation”, 13 octombrie, a.c.).

În context, președintele CF consideră că surpriza inflației înalte ajută execuții bugetare în Europa și în alte țări din lume.

„Aceasta se vede în România, unde veniturile nominale ale bugetului public au crescut cu aproape 20% în primele 9 luni ale anului (față de septembrie 2021), în condițiile unei inflații anuale de 15,9% în septembrie a.c. Și este probabil ca 2022 să consemneze un deficit bugetar în jur de 6% din PIB dacă impactul schemei de plafonare și compensare nu va fi copleșitor (deficitul la 9 luni a fost de 3,04%). Inflația de 8,2% în 2021 și probabil în jur de 16% în acest an a ajutat datoria publică să nu depășească 50% din PIB, în pofida unor deficite bugetare semnificative. Analog se poate gândi că a fost afectată relația datorie publică - PIB în alte state din UE - în țările baltice, de pildă, inflația anuală a fost în jur de 20% la finele lui septembrie a.c.”, a notat Daniel Dăianu.

În opinia sa, ceea ce este numit „efect de stabilizare” ar rezulta din scăderea în termeni reali a datoriei publice în raport cu PIB-ul nominal datorită inflației, care, totodată, ar compensa și eventuale deficite ale bugetului public (ce includ plăți cu dobânzi).

„Inflația ar deveni un fel de stabilizator în situația unor economii ce au datorii publice mari. Dar această situație impune o serie de observații. În primul rând este vorba de durata inflației ca «factor de stabilizare». Inflația înaltă poate persista în virtutea unor șocuri pe latura ofertei și dacă se pune în mișcare spirala prețuri/salarii. Nu întâmplător băncile centrale au obsesia luptei cu expectații inflaționiste, fiindcă dacă acestea ar fi tot mai elevate, prețuri și salarii ar crește în mod inevitabil”, explică Dăianu.

Din acest punct de vedere, inflația nu poate avea o funcție de stabilizare economică și socială; inflația înaltă creează un disconfort nu numai psihologic, ea lovește în funcționarea economiei, influențează comportamentul oamenilor și firmelor.

„Referitor la România, teza că problema consolidării fiscale/bugetare s-ar rezolva strict prin inflație (venituri nominale ale bugetului care să devanseze considerabil în dinamica componentele principale de cheltuieli permanente ale bugetului public) ridică semne de întrebare. Fiindcă, de pildă, dacă inflația este înaltă, indexări este firesc să fie avute în vedere în construcția bugetului public, chiar dacă trebuie să fie făcute în funcție de posibilitățile bugetului, de creșterea veniturilor sale permanente (ce trebuie să fie un obiectiv major al politicii fiscale)”, a punctat Daniel Dăianu.

Conform economistului, pentru zona euro, argumentul că inflația va continua ani buni să fie superioară costului de finanțare a datoriei publice are două aspecte cheie.

Astfel, randamentele cerute la obligațiuni suverane pentru unele țări cu datorii mari depind esențialmente de garanția oferită de Banca Centrală Europeană (BCE) prin operațiunile sale neconvenționale. Achiziții de bonduri suverane (QE) au salvat zona euro fiindcă au asigurat, unii ar spune că în mod artificial, sustenabilitatea fiscală pentru state ca Italia, Grecia, Cipru, Irlanda, Spania, etc (vezi și Alberola-Illa et. al, „Monetary policy and fiscal sustainability”, BIS, 2022).

Economistul a subliniat că, pentru economiile emergente, „surpriza” inflației înalte nu poate fi soluția privind sustenabilitatea datoriei publice, ce adesea este denominată masiv în valută forte. Dincolo de riscul intrării într-o spirală prețuri-salarii, de instabilitate politică, randamentele cerute de finanțatori pot crește constant pe fondul întăririi politicilor monetare de către Fed și BCE și al primei de risc valutar.

„Pentru economiile emergente contează, în esență, ca inflația să se reducă în SUA și în zona euro și ca bugetele lor publice să arate deficite sub control. Deficitele externe contează nu mai puțin pentru aceste economii deoarece piețele financiare țin cont de îndatorarea totală (publică și privată) a unei țări când judecă riscuri suverane”, a precizat Dăianu.

El susține că BNR este angrenată în combaterea așteptărilor inflaționiste fiind într-un ciclu de întărire a politicii monetare.

„Politica bugetară internă trebuie să fie prudentă, să nu mizeze numai pe inflație în realizarea consolidării fiscale; veniturile fiscale trebuie să crească. Decelerarea economică în 2023 și mediul internațional în deteriorare puternică cresc enorm importanța fondurilor europene ca piston contraciclic de anvergură în vremuri atât de dificile. Ideea că inflația singură ar stabiliza datoria publică poate conduce la mari necazuri. Ca «surpriză», inflația ajută un timp bugetul, însă o inflație înaltă perpetuată nu mai este surpriză și devine boală severă pentru economie și societate”, a subliniat Dăianu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)