Dâmbovița: Fiscalitatea de la A la Z
Numărul 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016 » Agenda CECCAR
Fiscalitatea de la A la Z a fost dezbătută la Dâmbovița în data de 16 aprilie cu ocazia conferinței cu același nume organizate de Centrul de Excelență în Business și Economie. Evenimentul s-a remarcat prin volumul de informații tratate pentru a veni în sprijinul celor mai performante practici ale profesioniștilor contabili destinate susținerii mediului de afaceri.
Organizarea acțiunii a venit ca rezultat al semnalului tras de reprezentanți ai profesiilor de expert contabil și contabil autorizat de la nivel local cu privire la dificultățile și provocările generate de interpretarea legislației de profil, întâlnirea profesională reușind să clarifice aspecte relevante pentru specialiștii care își desfășoară activitatea în domeniul financiar-contabil.
Temele înscrise pe agenda de lucru a conferinței au stârnit interesul specialiștilor din comunitatea de afaceri locală, ceea ce a făcut ca sala de cursuri „Theodor Ștefănescu” din incinta Filialei CECCAR Dâmbovița să devină neîncăpătoare.
Discuțiile au accentuat provocările cu care practicianul în contabilitate se confruntă în era digitală. S-a evidențiat, totodată, impactul major pe care îl au progresele tehnicilor în ceea ce privește extragerea și analiza informațiilor asupra modului în care companiile își desfășoară activitatea.
În acest context s-a menționat că a devenit o tendință globală colectarea datelor în format electronic. Discuțiile au reliefat că instituțiile statului, la rândul lor, își dezvoltă capacitatea de verificare a datelor în format electronic și se adaptează la tendințele moderne pe măsură ce colectează, schimbă și folosesc datele contribuabililor, subliniindu-se că aceasta reprezintă noua realitate la care trebuie să se racordeze mediul de afaceri din România.
În urma dezbaterilor a rezultat că, la ora actuală, este evident sprijinul pe care profesionistul contabil îl oferă pregătirii contribuabililor pentru verificarea informațiilor în format electronic. Aportul său profesional este vital pentru gestionarea viitoarelor inspecții. De asemenea, s-a menționat că trebuie să se aibă în vedere faptul că datele privind TVA, de exemplu, constau, în general, în cantități mari de informații contabile și de gestiune răspândite în întregul sistem contabil/IT.
Clarificarea unor aspecte tehnice și schimbul interactiv de informații au fost apreciate de participanți.
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională