MyWIZ - Business în cloud
Dan Drăgan (Ministerul Energiei): Lucrăm la un ghid pentru capacități de stocare independente; alocarea va fi de aproximativ 150 de milioane de euro

Dan Drăgan (Ministerul Energiei): Lucrăm la un ghid pentru capacități de stocare independente; alocarea va fi de aproximativ 150 de milioane de euro

Telex » Știri astăzi, 9:14  

Ministerul Energiei (ME) lucrează la un ghid pentru capacități de stocare independente, iar alocarea pe care o are în vedere este de aproximativ 150 de milioane de euro, 75% din energia ce va fi stocată fiind necesar să provină din surse regenerabile, a declarat, la un eveniment de specialitate, secretarul de stat în ME, Dan Drăgan, citat de Agerpres.

„Lucrăm la un ghid pentru capacități de stocare independente, iar alocarea pe care o avem în vedere este tot de aproximativ 150 de milioane de euro. Probabil în cursul anului viitor vom avea schema aprobată și vom putea să lansăm, după aprobarea finanțării în Comitetul de investiții a Fondului pentru Modernizare, probabil în a doua parte a anului, spre sfârșitul anului, încă un apel pentru stocatorii independenți, care să nu fie conectați la capacitățile de producție din surse regenerabile. Un lucru important la acest apel: 75% din energia care va fi stocată este necesar să provină din surse regenerabile. Din cauza aceasta, consider că cel mai mare apetit va fi din partea producătorilor de energie regenerabilă”, a afirmat secretarul de stat.

Oficialul a dat asigurări că ghidul va fi pus în dezbatere publică, schema și primul draft fiind estimate a apărea până la finalul trimestrului I din 2025. „Ghidul pentru stocatori independenți, cel pe care îl vom lansa anul viitor, cu siguranță va fi pus înainte în dezbatere publică, așa cum am făcut până acum cu toate schemele și cu toate ghidurile. Cu siguranță vom avea întâlniri cu asociațiile profesionale, cu siguranță acest ghid va cuprinde toate observațiile, toate experiențele acumulate din ghidul pe PNRR și din ghidul pe Fondul pentru Modernizare, cel lansat ieri. Cu siguranță mă aștept ca schema și primul draft al ghidului să fie undeva în semestrul I să fie pregătite sau chiar, dacă putem, până la finalul trimestrului I de anul viitor, urmând a discuta, așa cum am spus, cu dumneavoastră. Până la urmă, dvs. faceți aceste investiții, nu le face ministerul, noi doar dezvoltăm un instrument în ajutorul dumneavoastră, după care începem discuțiile cu Comisia pe schemă, pentru că va trebui aprobată de DG Competition această schemă”, a precizat el, la Bucharest Energy Storage 2024.

Reprezentantul ME a subliniat că a existat o dezvoltare semnificativă a producției din surse regenerabile, iar această dezvoltare va continua, indiferent dacă „vorbim de producătorii independenți, indiferent dacă vorbim de consumatori industriali sau dacă vorbim de consumatori casnici”.

„Avem o țintă pentru capacități regenerabile de minimum 10 Gigawați instalați până în 2030, adițional față de ceea ce este instalat astăzi. (...) Este foarte importantă partea de stocare, pentru că știm ceea ce se întâmplă. Știm că avem o energie nepredictibilă, o energie produsă în anumite momente și cu siguranță o lipsă de energie în anumite intervale de decontare. Este clar. Pentru acest lucru, inițial, când s-a negociat PNRR-ul, partea de energie, dacă vă aduceți aminte, sfârșitul anului 2020 - începutul anului 2021, o alocare semnificativă a fost pentru proiecte de stocare de energie electrică. Au fost alocați aproximativ 80 de milioane de euro. Ceea ce pot să vă spun este că la acest moment sunt 1.500 de megawați cu peste 1.000 de megawați în invertoare contracte în implementare, contracte care urmează - o parte dintre ele mai urmează să fie semnate în zilele următoare. Deci, am închis acest capitol pentru 1,5 gigawați-oră instalați în baterii”, a arătat acesta.

Dan Drăgan și-a exprimat convingerea că, pe parcursul anului viitor, aceste capacități vor fi puse rapid în funcțiune, întrucât majoritatea aplicanților, cei care au semnat contracte, sunt companii cu o experiență relevantă în acest domeniu, iar cele mai multe dintre ele au deja lucrările de conexiune.

„Cu siguranță, instalarea acestor baterii nu va ridica probleme semnificative din punct de vedere tehnic, pentru că nu vorbim de turbine eoliene, capacități, turbine pe gaz ș.a.m.d. Deci, în mod normal, ar trebui să meargă mai rapid, pentru că ele sunt modulare, se instalează modular. Probabil că partea de interconexiune și livrarea transformatoarelor va dura mai mult. De asta am spus că până la sfârșitul anului viitor eu mă aștept ca cea mai mare parte dintre aceste capacități de stocare să fie funcționale”, a afirmat el.

Secretarul de stat a adăugat că în urmă cu o zi a fost lansat noul apel pentru finanțarea capacităților de stocare. „Sunt alocați 150 de milioane de euro pentru capacități de stocare care trebuie conectate direct la capacități de producție existente din surse regenerabile. Acest apel este deschis până pe 19 ianuarie, dacă îmi aduc eu bine aminte. Sunt 150 de milioane de euro, iar alocarea pentru un singur beneficiar sau grup de beneficiari cu întreprinderi legate este de maximum 10 milioane de euro. Dacă ne uităm la valoarea unui megawatt-oră instalat (...), din informațiile pe care le am se situează semnificativ sub 200.000 euro - un megawatt-oră cu un megawatt în invertor - înseamnă o capacitate semnificativă. Și toate capacitățile acestea de stocare, care vor fi conectate la parcurile deja existente, vor avea un dublu impact. Primul impact: reducerea costurilor cu dezechilibre pentru producătorii de energie regenerabilă, deducerea costurilor cu dezechilibrele pentru rețea, al doilea aspect, iar al treilea aspect important - livrarea unor volume semnificative în intervalele de decontare, când prețul pe piața spot sau intraday este mai mare. Deci, lucrăm și mergem în această direcție. Targetul este, având în vedere reducerea semnificativă a prețului pentru această tehnologie, să avem adițional 3 gigawați-oră instalați în urma acestui apel de proiecte. Ne dorim, având în vedere că aceste capacități de stocare vor fi «behind the meter», și nu este necesară obținerea unor noi ATR-uri (avizul tehnic de racordare - n. r.), ne dorim și sunt convins că acest apel și necesitatea actualizării ATR-urilor vor merge cu o viteză mai mare”, a transmis el.

În acest context, Drăgan a făcut un apel la societățile de distribuție și la Transelectrica să acorde o prioritate maximă avizării acestor actualizări de ATR-uri pentru apelul lansat, pentru ca aceste capacități să fie puse în funcțiune cât mai repede. „Este foarte important să vedeți strategia care sperăm să fie adoptată de Guvern în perioada imediat următoare și Planul Național Integrat de Energie și Schimbări Climatice, unde avem un target de aproximativ 5 gigawați pe partea partea de stocare. Cu siguranță sunt provocări în acest moment, sunt prețuri mari, sunt prețuri foarte mari pe piața de echilibrare. Sunt convins că în discuțiile începute cu Comisia Europeană în acest moment - chiar astăzi se poartă discuții în acest sens - nu suntem singuri, mai sunt și alte țări afectate de ceea ce se întâmplă în zonă, se va găsi o modalitate pentru a interveni și a reuși să avem niște prețuri normale, cum sunt și în partea de centru și vest a Europei”, a mai spus Dan Drăgan.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.