Dan Vîlceanu: Prima cerere de plată pe care o vom face în PNRR va fi în trimestrul doi
Telex » Știri 14 ianuarie 2022
Prima cerere de plată pe care România o va face în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va avea loc în trimestrul doi din acest an, când vom putea trage aproximativ 2 miliarde de euro din partea de granturi și 900 de milioane de euro din partea de împrumuturi, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, citat de Agerpres. El a precizat că joi a fost creditat contul din Banca Națională cu 1,9 miliarde de euro din componenta de împrumuturi a PNRR, iar în acest moment „putem spune că am tras din PNRR și avansul din împrumuturi și avansul din granturi”.
Întrebat când vom putea folosi cei aproape 3,8 miliarde de euro aflați în prezent în contul Ministerului Finanțelor deschis la BNR, Dan Vîlceanu a arătat că mai întâi trebuie aprobată HG privind normele de aplicare ale ordonanței privind fluxurile financiare, care este în lucru în momentul de față.
„Prima dată trebuie să terminăm ce mai avem de terminat pe partea procedurală și vă spuneam de acea HG privind normele de aplicare ale ordonanței privind fluxurile financiare. Ea este în lucru în momentul de față. Suntem coinițiatori cu Ministerul de Finanțe. Eu estimez că în maximum două săptămâni ea poate fi adoptată, aici incluzând și partea de dezbatere publică, care este obligatorie pentru orice act normativ. Din punct de vedere al modului în care vor fi trași banii din contul deschis la BNR, pe măsură ce vom finanța investiții cuprinse în PNRR sunt trași bani din acel cont, este făcut schimbul valutar și apoi banii intră în contul din Trezorerie de unde pot fi folosiți pentru plata diverselor investiții. Dar, în acest moment, avem nevoie de această Hotărâre de Guvern privind normele de aplicare, pentru că această Hotărâre de Guvern vine în anexe cu acorduri de parteneriat și așa mai departe pe care trebuie să le încheie instituțiile care au un rol în PNRR între ele”, a susținut acesta.
Sumele trase din împrumut, inclusiv prefinanțarea din împrumut disponibilizată de Comisia Europeană, și virate în contul în valută deschis pe numele Ministerului Finanțelor la Banca Națională a României, se utilizează pe măsura necesităților de finanțare a deficitului bugetului de stat și de refinanțare a datoriei publice guvernamentale, precum și pentru finanțarea reformelor și investițiilor prevăzute în PNRR.
Suma aferentă implementării PNRR este de 29.181.842.750 euro. România a solicitat sprijin financiar nerambursabil în valoare de 14.239.689.750 euro și împrumuturi de 14.942.153.000 de euro în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Toate acestea reprezintă 13,09% din PIB-ul raportat în 2019.
Planul conține 171 de măsuri, dintre care 64 de reforme și 107 investiții, structurate în jurul a șase piloni și a 15 componente. Principalele obiective ale planului sunt realizarea tranziției verzi și a tranziției digitale, consolidând, în același timp, asistența medicală, educația, coeziunea socială și incluziunea.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial