Dan Vîlceanu: Voi demara, în scurt timp, o serie de informări astfel încât primarii să înceapă să acceseze fondurile europene
Telex » Știri 3 decembrie 2021
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a anunțat că va demara, în scurt timp, o serie de informări astfel încât primarii să înceapă să acceseze fonduri atât din Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și din alte programe, relatează Agerpres. „Comisia Europeană a transferat, țării noastre, suma de 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate acestei țări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Planul României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență cuprinde 107 investiții în mai multe domenii și 64 de reforme. România va primi, în total, 29,2 miliarde euro, pentru finanțarea unor investiții și reforme ambițioase, care vor transforma profund economia și societatea noastră. PNRR este un program important pentru că ne propunem să rezolvăm într-un timp relativ scurt probleme care trenează de mult timp, însă în exercițiul financiar 2021-2027, România poate accesa și alte proiecte. Reamintesc faptul că țara noastră a obținut 80 de miliarde de euro în urma negocierilor cu Comisia Europeană, pe perioada 2021-2027. Voi demara, în scurt timp, o serie de informări ale administrațiilor locale astfel încât primarii să înceapă să acceseze fonduri atât din PNRR, cât și din alte programe, astfel încât gradul de absorbție să fie cât mai mare”, a scris Dan Vâlceanu, pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că va fi foarte atent ca acești bani să fie cheltuiți în folosul oamenilor în domenii esențiale precum sănătate, educație, infrastructură, „exact ceea ce așteaptă românii de la noi”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice