Danemarca a dat undă verde construirii unei insule artificiale care să găzduiască turbine eoliene
Numărul 5, 9-15 feb. 2021 » Roza vânturilor
Guvernul danez şi-a asigurat un larg sprijin politic pentru cel mai mare proiect de construcţie demarat vreodată în Danemarca, o insulă artificială care va găzdui parcuri de turbine eoliene şi care, în prima fază, va produce suficientă electricitate pentru a aproviziona 3 milioane de gospodării, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Proiectul cu o valoare de 210 miliarde de coroane (34 miliarde de dolari) prevede construirea unei insule artificiale cu o suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi la o distanţă de aproximativ 80 de kilometri de coasta de vest a Danemarcei şi va conecta mai multe ţări europene, a informat Ministerul danez al Energiei, într-un comunicat. Proiectul este prognozat să fie terminat până în 2033 şi iniţial va putea furniza 3 Gigawaţi de electricitate, suficient pentru a aproviziona 3 milioane de gospodării. Planurile vizează însă creşterea capacităţii de producţie până la 10 Gigavaţi.
„Am făcut un pas important de la viziune la realitate”, a declarat ministrul danez al Energiei, Dan Jorgensen. Potrivit acestuia, decizia adoptată creează cadrul legal pentru un proiect care este crucial în tranziţia ecologică „nu doar pentru Danemarca, ci şi pentru Europa şi restul lumii”, a spus Jorgensen.
Danemarca este cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene offshore. Parlamentul de la Copenhaga a aprobat o lege care vizează reducerea cu 70% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, urmând ca în 2050 să ajungă la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon. În 2018, aproximativ 41% din necesarul de electricitate al acestei ţări a fost acoperit de energia produsă de turbinele eoliene, cel mai ridicat procentaj din Europa.
În prezent, Danemarca are o capacitate de producţie a energiei eoliene offshore de 1,7 Gigavaţi. Când insula artificială din vestul Danemarcei precum şi o altă insulă mai mică din Marea Baltică vor fi construite, capacitatea offshore a Danemarcei ar urma să fie de şapte ori mai mare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial