Daniel Baciu (CNPP): Cumpărarea de vechime în muncă e valabilă numai pentru pensia de limită de vârstă
Telex » Știri 29 iunie 2021
Noua lege privind cumpărarea de vechime în muncă nu se aplică pentru pensionarea anticipată, ci doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă, deci oamenii nu pot cumpăra ani-vechime doar ca să iasă mai devreme la pensie, a declarat, pentru Agerpres, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu. „Dacă vă uitați foarte atent pe actul normativ, respectiv pe Ordonanța 163/2020, care reglementează această cumpărare de vechime retroactivă, se specifică foarte clar că această cumpărare de vechime este valabilă numai pentru pensia de limită de vârstă. Am făcut această facilitate pentru beneficiarii noștri numai în cazul în care oamenii îndeplinesc în mod clar condițiile de limită de vârstă”, a afirmat Daniel Baciu.
Președintele CNPP a arătat că noile reglementări nu pot fi speculate de cetățeni în sensul cumpărării de vechime în muncă pentru ca ulterior să se solicite pensionarea anticipată: „Nu poți să cumperi niște ani-vechime doar ca să ieși mai devreme la pensie. Este nefiresc și anormal. Evident că ne-am gândit la această speculație și am eliminat-o din lege”.
După cum am mai informat, potrivit noii legi intrate în vigoare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot cumpăra vechime în muncă pentru o perioadă de cel mult 6 ani în care nu au realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia în țară, în statele membre ale UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale. Pentru a cumpăra vechime în muncă, persoanele interesate trebuie să încheie pentru aceste perioade un contract de asigurare socială cu casa de pensii și să acopere contribuțiile de asigurări sociale datorate respectivei perioade. Conform noii legi, cumpărarea vechimii în muncă este permisă până la data de 1 septembrie 2023.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice