Daniel Cadariu: Ultimii beneficiari ai Măsurii 2 vor primi banii până la finalul lunii martie
Telex » Știri 25 martie 2022
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a declarat, la Alba Iulia, că până la finalul lunii martie vor fi achitate către beneficiari toate sumele cuvenite prin Măsura 2 – „Granturi pentru capital de lucru”, relatează Agerpres. Măsura 2 are ca obiectiv acordarea de sprijin financiar întreprinderilor a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
„E foarte probabil ca în cursul lunii martie să închidem și Măsura 2, acea schemă de sprijin pentru IMM-uri, care reprezintă acel grant de până la 200.000 de euro pentru firmele afectate de pandemie în cursul anului 2020. (...) Am prins suma necesară finală, de 570 de milioane de lei la buget, pentru că, într-o primă fază, proiectul a pornit pe fonduri europene prin Programul Operațional Comun. Până în momentul de față, am înțeles că din cei 2.900 de beneficiari s-au achitat sumele pentru aproximativ 1.100 dintre ei. În cursul acestei luni vom închide și Măsura 2”, a spus, într-o conferință de presă, Constantin-Daniel Cadariu.
Ministrul a adăugat și că pe schema HoReCa, în decembrie, într-o primă etapă, și apoi în ianuarie, s-au achitat 2,2 miliarde de lei pentru cei aproximativ 8.300 de beneficiari.
„Suntem aproape de finalizarea analizei celor 33.000 de cereri de pe Măsura 1 etapa a II-a. Înțeleg că, până în momentul de față, aproximativ 21.000 de firme au fost declarate eligibile. Discutăm de acel ajutor, acele granturi de până la 2.000 de euro, pentru capital de lucru pentru micro-întreprinderi”, a explicat ministrul.
Măsura 2 – „Granturi pentru capital de lucru” are ca obiectiv acordarea de sprijin financiar întreprinderilor a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice