Daniela Pescaru (MF): Pensiile de serviciu s-ar putea calcula la 65% din venituri, față de 80% în prezent
Telex » Știri 22 februarie 2023
Toate pensiile de serviciu, cu excepția magistraților, s-ar putea calcula la 65% din veniturile realizate în ultimele șase luni de activitate, față de 80%, prin adoptarea proiectului de lege al Guvernului privind reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu, a declarat marți Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor (MF), la Comisia pentru buget-finanțe din Senat, relatează Agerpres. "Această lege prin care se propun unele măsuri este evident și clar că va conduce la diminuarea pensiilor, practic toate pensiile de serviciu care se plătesc din bugetul Ministerului Muncii știți foarte bine că au două componente, o componentă însemnând suma care i se cuvine beneficiarului, în funcție de cât a contribuit pe perioada vieții active, iar diferența până la pensia de serviciu, suma care se acordă din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii. Cu excepția magistraților, la toate categoriile de personal - și aici mă refer la personalul auxiliar din Justiție, la personalul din Curtea de Conturi, la funcționarii publici parlamentari, la personalul navigant și diplomați - li se reduce procentul de la 80 la 65%. Adică astăzi dacă un diplomat ieșea la pensie, beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din veniturile realizate în ultimele șase luni de activitate. Acest 80% prin lege se propune a fi 65%. Dacă e să facem o estimare individuală pe situația actuală, pentru că practic noile pensii ar intra în sistemele calculate pe măsură ce se pensionează alte categorii din sistemul respectiv. Deci nu se face o recalculare, că știți foarte bine, pensiile sunt un drept câștigat, e foarte dificil să intervii și să diminuezi. Dar contribuția statului s-ar reduce cu circa 32% pe această diminuare de procent de la 80 la 65%", a precizat Daniela Pescaru.
Ea a adăugat că magistrații sunt singura categorie profesională care nu are această diminuare, rămânând cu procentajul de 80%. "V-am spus că singura categorie care nu are această diminuare este cea a magistraților. Practic, pe Legea 303, prin care sunt stabilite pensiile de serviciu pentru magistrați, rămâne procentul de 80%. Singura modificare care s-a făcut a fost că perioada - cele 12 luni care constituie bază de calcul pentru pensia de serviciu - rămâne la latitudinea beneficiarului să o aleagă din ultimii 10 ani de activitate. Și mai este și o modificare aici care, în opinia mea, ar conduce la diminuarea cheltuielilor cu pensiile de serviciu, faptul că în vechea lege pentru fiecare an suplimentar peste cei 25 de ani de vechime, necesari pentru beneficia de pensie de serviciu, se dădea o majorare cu 1% procentului de 80. Adică dacă avea 26 de ani de vechime nu mai se aplica 80%, aplica 81%. Și a fost abrogată această prevedere, deci nu mai lasă posibilitatea depășirii procentului de 80%", a explicat Pescaru.
Secretarul de stat a spus că anul acesta suma alocată din bugetului de stat pentru pensiile speciale este de aproximativ 1,4 miliarde lei, menționând că pensiile militare se plătesc din bugetele MAI, MApN și SRI și însumează 11,1 miliarde de lei.
"Impactul actual, deci anul acesta partea suportată din bugetul de stat pentru pensiile speciale este de circa 1,4 miliarde în bugetul Ministerului Muncii, iar pensiile militare, care se acordă unui număr mult mai mare de beneficiari, se plătesc din bugetul Ministerului de Interne, Ministerului Apărării, SRI și însumează 11,1 miliarde lei. Ele reprezintă, dacă e să facem o comparație, cam 10% din cheltuielile cu asistența socială din bugetul asigurărilor sociale de stat, care anul ăsta este de 110 miliarde lei", a concluzionat Daniela Pescaru.
Proiectul de lege al Guvernului privind reducerea cheltuielilor cu pensiile și indemnizațiile de serviciu, jalon inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se află în dezbatere la Comisia pentru buget-finanțe din Senat. Modificările propuse de Guvern vizează calculul pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obținut, stagiul de contributivitate minim fiind similar celui aplicat în sistemul public de pensii. "Nicio pensie de serviciu nu va putea să mai depășească veniturile obținute în perioada activă, (...) pensiile de serviciu urmând să fie calculate în funcție de contributivitate", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial