De la 1 ianuarie 2025, e-Factura va deveni obligatorie pentru toate tranzacțiile din România
Telex » Știri
21 iunie 2024
Executivul a aprobat, prin OUG, extinderea utilizării sistemului de facturare electronică și pentru tranzacțiile între afaceri și consumatorii finali (B2C), în mod opțional în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 și obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025. Astfel, toate persoanele impozabile care emit facturi către consumatori vor trebui să le raporteze în sistemul RO e-Factura. „Vor fi exceptate de la obligația utilizării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura persoanele impozabile care emit facturi pentru operațiuni care nu sunt supuse TVA-ului sau sumele care nu se includ în baza de impozitare a TVA, conform Codului fiscal, pentru care nu există obligația emiterii unei facturi, precum și misiunile diplomatice și oficiile consulare, Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiții, Comisia Europeană sau alte organisme internaționale, forțele armate ale statelor membre NATO, cu excepția situației în care acestea optează pentru utilizarea sistemului”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Finanțelor (MF).
Asociațiile, fundațiile și agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori vor fi exceptați temporar de la utilizarea sistemului RO e-Factura până la 30 iunie 2025, în vederea adaptării la sistem. În cazul în care beneficiarii nu primesc facturile prin sistemul național RO e-Factura în termenul prevăzut, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii plătite la momentul livrării/prestării, aceștia vor putea notifica organele fiscale competente.
De asemenea, au fost aduse modificări și completări în domeniul utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale și au fost excluse accizele din procedura de restructurare a obligațiilor bugetare. „Măsura vine în sprijinul contribuabililor de bună credință, întrucât aceste taxe speciale sunt percepute direct sau indirect asupra consumului produselor accizabile și sunt plătite de către cumpărător, iar plătitorul de accize are obligația să le declare și să le plătească la bugetul de stat”, precizează MF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni