De la 1 ianuarie, noi norme UE pentru eliminarea principalelor lacune juridice utilizate în evitarea obligațiilor fiscale de către societăți
Telex » Știri
7 ianuarie 2019
De la 1 ianuarie 2019, toate statele membre ale UE aplică cinci măsuri antiabuz cu caracter juridic obligatoriu, care vizează principalele forme de evitare a obligațiilor fiscale practicate de marile companii multinaționale, se precizează într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).
Normele se bazează pe standardele globale elaborate de OCDE în 2015 cu privire la erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor (BEPS) și, potrivit reprezentanţilor Executivului comunitar, ar trebui să contribuie la prevenirea deturnării profiturilor neimpozitate în afara UE.
Astfel, toate statele membre pot acum să impoziteze profiturile transferate în țări cu un nivel redus de impozitare în care societatea nu are o activitate economică reală (norme privind societățile străine controlate).
De asemenea, câștigurile în ceea ce privește activele precum proprietatea intelectuală, care au fost transferate de pe teritoriul UE, au devenit, de la începutul anului, impozabile în UE (norme privind impozitarea la ieșire).
Pentru a descuraja societățile să creeze acorduri de îndatorare artificiale menite să reducă la minimum impozitele, statele membre pot acum limita cuantumul dobânzii nete pe care o societate îl poate deduce din venitul său impozabil (norme privind limitarea deductibilității dobânzii).
Totodată, societățile vor fi împiedicate să exploateze neconcordanțele din legislația fiscală a două țări diferite din UE pentru a evita impozitarea (norme privind tratamentul neuniform al elementelor hibride).
A cincea măsură are în vedere posibilitatea statelor membre de a aborda mecanismele de evitare a obligațiilor fiscale care nu fac obiectul unor norme specifice de combatere a evitării obligațiilor fiscale (norma generală anti-abuz).
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale