Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
De la 1 iunie, MFE va folosi exclusiv sistemul digital în interacţiunea cu beneficiarii finanţărilor

De la 1 iunie, MFE va folosi exclusiv sistemul digital în interacțiunea cu beneficiarii finanțărilor

Telex » Știri 8 mai 2020  

Începând din 1 iunie, toți angajații Ministerului Fondurilor Europene (MFE) și ai structurilor aflate în subordine au obligația de a folosi exclusiv sistemul digital și de a renunța la hârtii în interacțiunea pe care o vor avea cu beneficiarii finanțărilor, conform unei Ordonanțe adoptate de Guvern. „Ordonanța «Adio hârtii!» este o inițiativă ce vine în scopul debirocratizării și transparentizării interacțiunii dintre beneficiarii fondurilor europene și autorități, creând cadrul legal pentru alinierea la Regulamentele Europene. (…) Renunțarea la hârtii înseamnă pentru cei 29.495 de utilizatori ai sistemului MySMIS drumuri mai puține între Organismele Intermediare și Autoritățile de Management, folosirea documentelor cu formate predefinite și notificări în timp real asupra progresului proiectelor depuse”, precizează MFE, într-un comunicat.

Economia semnificativă de timp și transparența se referă în egală măsură și la funcționarii Ministerului Fondurilor Europene care pot automatiza operațiunile repetitive și chiar să scrie Ghidurile direct în sistem. Asigurarea pistelor de audit pentru toate fluxurile din ciclul de viață al proiectelor este un alt avantaj al implementării Ordonanței, se subliniază în comunicat.

La nivelul ministerului de resort, faptul că toate informațiile vor fi înregistrate electronic se traduce prin posibilitatea de a lua decizii rapide privind politica alocării fondurilor europene pe baza unei imagini de ansamblu. La adresa www.fonduri-ue.ro/statistici se pot vedea în premieră și transparent informații în timp real legate de absorbția fondurilor europene în România.

Potrivit MFE, la 7 mai a.c., în sistemul informatic MySMIS erau 2.059.534 fișiere atașate, aproximativ 70% din spațiul de stocare fiind ocupat de documente tipărite, semnate, scanate și reintroduse de către beneficiari, ceea ce înseamnă timp și muncă irosite. Prin introducerea obligativității folosirii semnăturii electronice presiunea asupra sistemului informatic compus din peste 100 de componente va scădea.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.