De la 1 iunie, se redeschide circulația pe Transalpina
Telex » Știri 30 mai, 15:26
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis redeschiderea circulației rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, a anunța directorul companiei, Cristian Pistol, citat de Mediafax.
„Se redeschide circulația pe Transalpina de pe data de 1 iunie 2024! În urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR (inclusiv de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova și Secția Drumuri Naționale Târgu Jiu), a fost luată decizia redeschiderii circulației rutiere pe Transalpina începând cu data de 1.06. 2024”, a scris, pe Facebook, Cristian Pistol.
El a precizat că sectorul de drum montan dintre Rânca și Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 08:00 - 18:00.
„În afara acestui interval orar accesul este interzis din cauze obiective care țin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine. De asemenea, limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis. Respectarea acestor restricții este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase și pentru deplasarea în condiții de siguranță”, a menționat Cristian Pistol.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor