De la intrarea în vigoare a inițiativelor cetățenești europene, nouă milioane de cetățeni s-au implicat în procesul legislativ al UE
Numărul 12-13, 3-16 aprilie 2018 » Lumea în care trăim
Potrivit estimărilor, nouă milioane de europeni din toate cele 28 de state membre au sprijinit, de la intrarea în vigoare a acestui instrument în 2012 și până în prezent, o inițiativă cetățenească europeană (UCE). Patru dintre acestea au strâns peste un milion de semnături fiecare, iar pentru trei dintre ele Comisia Europeană (CE) s-a angajat să întreprindă acțiuni subsecvente. Acestea sunt câteva dintre concluziile celui de-al doilea raport referitor la aplicarea regulamentului de profil, prezentat de Comisia Europeană.
Printre cele patru inițiative cetățenești care au obținut sprijinul a peste un milion de cetățeni se află inițiativa Stop Vivisection (Opriți vivisecția), în cazul căreia CE a adoptat acțiuni fără caracter legislativ; ca răspuns la inițiativa Right2Water (Dreptul la apă), CE a propus, în luna februarie a.c., revizuirea Directivei privind apa potabilă (despre care CECCAR Business Magazine a informat, la momentul respectiv); în cazul inițiativei Ban glyphosate and toxic pesticides (Interzicerea glifosatului și a pesticidelor toxice), CE a anunțat o propunere legislativă în vederea îmbunătățirii transparenței evaluărilor științifice și a procesului decizional.
După ce Comisia și-a prezentat primul raport privind aplicarea inițiativei cetățenești europene, în martie 2015, s-a lansat un proces de revizuire pentru a îmbunătăți eficacitatea instrumentului, în special o consultare publică deschisă. Ulterior, la 13 septembrie 2017, CE a propus un nou regulament care trebuie în prezent adoptat de Parlamentul European și Consiliul UE. „Noul regulament va face inițiativa cetățenească europeană mai accesibilă, mai puțin împovărătoare și mai ușor de utilizat de către organizatori și susținători. Comisia insistă ca regulamentul să fie adoptat până la sfârșitul anului 2018, astfel încât acesta să poată intra în vigoare în ianuarie 2020”, se subliniază într-un comunicat al CE.
Propunerile vor fi discutate cu părțile interesate în cadrul Zilei Inițiativei Cetățenești Europene, eveniment organizat de Comitetul Economic și Social European și programat pentru data de 10 aprilie.
Inițiativele cetățenești europene au fost introduse de Tratatul de la Lisabona, fiind lansate în aprilie 2012 ca instrumente prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru, odată cu intrarea în vigoare a regulamentului aferent, care pune în aplicare dispozițiile din tratat. După înregistrarea oficială, o inițiativă cetățenească europeană permite ca un milion de cetățeni din cel puțin un sfert din statele membre ale UE să invite Comisia Europeană să propună un act juridic în domeniile în care Comisia are competența de a acționa. Condițiile de admisibilitate, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul privind inițiativa cetățenească, sunt: acțiunea propusă să nu se afle în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei în ceea ce privește prezentarea unei propuneri de act juridic, să nu fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și să nu contravină în mod vădit valorile Uniunii.
(Copyright foto: weyo / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial