La o distanță de câteva zile, s-au dat publicității numele cercetătorilor care au fost distinși cu Premiul Nobel pentru economie pe acest an și clasamentul statelor în funcție de valoarea brandului de țară. Aparent, nu există legături nici factuale și nici logice între cele două informații la nivel global. La o privire mai atentă, lucrurile capătă, însă, un contur mai clar, iar liantul îl constituie răspunsul științific la comandamentele timpului nostru.

Ce este de sesizat, înainte de toate, în motivarea acordării Premiului Nobel pentru economie cercetătorilor americani William D. Nordhaus și Paul M. Romer? În cazul primului, se menționează elaborarea relației cibernetice dintre dezvoltarea sustenabilă, pe termen lung, a economiei globale și dinamica bunăstării populației, tot la nivel planetar. În ceea ce îl privește pe al doilea laureat, meritul său științific constă în cuantificarea relației dintre mișcarea ideilor și dezvoltarea economică tot pe termen lung. Accentul a fost pus de Nordhaus pe legătura, la nivel global, între economie și climă, iar Romer a pus bazele teoriei creșterii endogene, adică ale creșterii determinate, în principal, de factorii interni. Fiind vorba despre cuantificări, despre construcția de modele, este limpede și pentru profesioniștii contabili că avem de-a face cu o expresie concretă a faptului că numai în faza în care fenomenele economice și ecologice pot fi „traduse” în limbaj matematic putem să vorbim despre o abordare realmente științifică.

Dincolo, însă, de aceste aspecte extrem de importante pentru a fi identificate legități economice „în acțiune”, se conturează tendința tot mai pronunțată de a conexa evoluțiile economice cu sfera socialului. Economia nu este percepută de cei doi laureați ca un scop în sine, ci ca un mijloc, evident, cel mai important, de realizare a unor obiective sociale de prim ordin, mai ales prosperitatea semenilor în condițiile prezervării, cât mai este cu putință, a mediului natural, a mediului înconjurător. De altfel, noțiunea de sustenabilitate – care a căpătat, în timp, sensul de ansamblu al factorilor care determină, în mod realist, posibilitatea atingerii unor obiective din sfera economiei – a fost inițial focalizată pe dezvoltarea durabilă, adică pe elementele de protecție a mediului înconjurător.

Nu mai trebuie demonstrat că omenirea a ajuns într-un stadiu în care însăși existența ei este condiționată de contracararea eficientă a efectelor schimbărilor climatice determinate de om, în primul rând, de expansiunea activităților productive care generează fenomenele de poluare în toate formele de manifestare.

Inclusiv în sfera ecologică, ideile noi, inovația – tema predilectă a celui de-al doilea laureat – pot și trebuie să contribuie la promovarea de strategii și politici specifice dzvoltării durabile. Acestea nu sunt pledoarii bazate pe emoții, ci pe raționamente științifice, care pornesc de la nivelul de bază, de la întreprinzători și manageri, confruntați tot mai puternic, mai profund, cu necesitatea de a promova soluții menite să protejeze efectiv mediul înconjurător, în definitiv, spațiul în care viețuim și vom viețui noi și cei care ne vor urma.

După acest sumar excurs în aria de preocupări și rezultate ale noilor laureați ai Premiului Nobel pentru economie, se vede mai clar legătura cu brandul de țară. Se impune, de la început, a preciza că nu este vorba, aici, exclusiv sau preponderent de brandul turistic, important – și el – în contextul evocat. Cu atât mai puțin conceptul la care mă refer se limitează la celebra frunză ce s-a dorit să fie un simbol al României turistice. Brandul de țară – în concepția marilor companii de evaluare a țărilor prin prisma criteriilor de ansamblu ale dezvoltării economice și sociale – vizează un complex de criterii între care un loc important îl ocupă problemele și politicile de mediu.

Pentru stabilirea clasamentului, în funcție de valoarea brandului de țară (în numărul de față, la rubrica Lumea în care trăim, prezentăm mai pe larg informația pe această temă), se folosesc metode rafinate de evaluare, raportate la trei piloni, producția de bunuri și servicii, turism și raportul dintre investiții (inclusiv cele pentru protejarea mediului înconjutrător) și societate, cu accent pe calitatea vieții. În clasament, România a trecut de pe locul 49 pe locul 45, ceea ce indică un anumit progres, potrivit criteriilor enunțate. Rezultă, de aici, că doar în măsura în care activitățile economico-sociale din țara noastră se înscriu pe direcțiile principale ale dinamicii la scară planetară – aici intervine, în primul rând, procesul globalizării – ne fructificăm șansa de a avea parte, într-o măsură tot mai mare, de beneficiile unei prosperități reale.