Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
Deficitul bugetar, 8,65% din PIB în 2024

Deficitul bugetar, 8,65% din PIB în 2024

Telex » Știri astăzi, 10:48  

Deficitul bugetar a urcat la 8,65% din PIB anul trecut, de la 5,61% din PIB în 2023, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF). În sistem ESA, în ultimii 20 de ani, un deficit bugetar mai mare a fost consemnat în 2009 - 9,5% din PIB și în anul pandemiei 2020 - 9,2% din PIB, potrivit datelor afișate de Ministerul Finanțelor, consultate de Agerpres.

Execuția bugetului general consolidat pe anul 2024, conform datelor operative, s-a încheiat cu un deficit de 152,72 miliarde lei, respectiv 8,65% din PIB față de deficitul de 90,06 miliarde lei, respectiv 5,61% din PIB, aferent anului 2023.

Veniturile totale au însumat 574,60 miliarde de lei în anul 2024, înregistrând un avans de 10,4% (an/an), susținut de încasările din venituri curente (+17,4%): în principal contribuții de asigurări, TVA, accize, impozit pe salarii și venit, impozit pe profit și venituri nefiscale, care includ și efectele amnistiei fiscale instituite prin OUG nr. 107/2024.

Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 49,04 miliarde lei, în creștere cu 21,4% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 20%, peste dinamica fondului de salarii din economie (16,8%), evoluția acestei categorii de încasări fiind influențată de modificarea reglementărilor privind facilitățile fiscale acordate salariaților din sectorul construcții, agricol, industria alimentară și a activităților de creare de programe pentru calculator și de majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, precizează sursa citată.

Totodată, evoluții pozitive au fost înregistrate și în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (60,3%) și aferente declarației unice (13,9%). Dinamica încasărilor din impozitul pe dividende rămâne în teritoriul negativ (-3,1%), pe fondul efectului de bază ridicat din ianuarie 2023 (creșterea semnificativă a dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cu reținerea cotei de impozit de 5%), a explicat MF.

Contribuțiile de asigurări au înregistrat 189,51 miliarde lei, în creștere cu 19,4% (an/an), peste evoluția fondului de salarii din economie, încasările fiind influențate pozitiv de modificarea reglementărilor privind facilitățile fiscale acordate salariaților din sectorul construcții, agricol, industria alimentară și a activităților de creare de programe pentru calculator, majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată și majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară, iar negativ de restituirea sumelor reținute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (OUG nr. 4/2023) și de majorarea scutirii obligațiilor de plată pentru anumite categorii de salariați de la 200 lei/lunar la 300 de lei/lunar.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 35,98 miliarde lei, consemnând o creștere de 23,5% (an/an), susținută de avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agenții economici și impozitul pe profit de la bănci comerciale. Evoluția acestei categorii de încasări a fost influențată negativ de redirecționarea din impozitul pe profit a sumei pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat, conform Legii nr. 322/2021 (- 400 milioane lei).

Încasările nete din TVA au înregistrat 120,95 miliarde lei, în creștere cu 15,9% (an/an), în condițiile în care valoarea restituirilor de TVA a fost similară celei din anul anterior. Potrivit MF, evoluția încasărilor din taxa pe valoare adăugată a fost susținută și de modificările fiscale aduse prin Legea nr. 296/2023, precum creșterea cotei de TVA pentru alimente cu zahăr adăugat (peste 10g/100g produs), pentru dreptul de utilizare a facilităților sportive, transportul de persoane în scop turistic, pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență.

Veniturile din accize au însumat 46,33 miliarde lei, înregistrând o creștere de 24,3%, susținută de sporul încasărilor din accizele pentru produsele energetice (+27%). Totodată, încasările din accizele pentru produsele din tutun au consemnat o dinamică de 19,2%. Evoluția lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 49,06 miliarde lei, înregistrând un avans de 17,2% (an/an), susținut de încasările din vărsăminte din veniturile nete ale BNR și dividende.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 42,62 miliarde lei, în scădere cu 37% (an/an).

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 727,32 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 19,1% comparativ cu anul precedent. Exprimate ca procentaj din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2024 au înregistrat o creștere cu 3,16 puncte procentuale față de anul 2023, de la 38,06% din PIB la 41,22% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 164,60 miliarde lei, în creștere cu 24% comparativ cu anul precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 9,3% din PIB, cu un punct procentual mai mari față de anul precedent, ținând cont de creșterile salariale acordate în anul 2023, respectiv în anul 2024.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost de 93,66 miliarde lei, în creștere cu 21,4% comparativ cu anul precedent. O creștere se reflectă la bugetele locale, respectiv 15,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 23,8% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 36,28 miliarde lei, cu 6,37 miliarde lei mai mari față de anul precedent. Cheltuielile cu asistența socială au fost de 223,93 miliarde lei, în creștere cu 17,2% comparativ cu anul precedent. „Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2024 cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv de la 1.785 lei la 2.032 lei, a îndemnizației sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.125 lei la 1.281 lei, respectiv de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie a.c., în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii. Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale, respectiv pe anul 2024, au fost în sumă de 3,46 miliarde lei”, se precizează în nota privind execuția bugetului consolidat.

Cheltuielile cu subvențiile au fost de 17,10 miliarde lei, în principal, această sumă reprezentând subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici (3,40 miliarde lei) care reprezintă 19,86% din total subvenții.

Alte cheltuieli au fost de 19,56 miliarde lei reprezentând, în principal, burse pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, despăgubiri civile, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților potrivit Legii nr.165/2013 și a Legii nr.164/2014.

Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 57,43 miliarde lei.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 120,21 miliarde lei, în creștere cu 19,4% comparativ cu anul precedent, când au fost în valoare de 100,65 miliarde lei.

Bugetul pentru anul 2024 a fost construit inițial pe un deficit de 5% din PIB.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.