Deficitul comercial a crescut cu 1,377 miliarde euro în primul semestru
Telex » Știri 9 august 2019
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele şase luni a fost de 7,692 miliarde euro, mai mare cu 1,377 miliarde euro decât cel înregistrat în perioada corespunzătoare din 2018, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică (INS). În perioada ianuarie – iunie 2019, exporturile FOB au însumat 34,894 miliarde euro, iar importurile CIF au totalizat 42,586 miliarde euro. Comparativ cu intervalul similar al anului anterior, exporturile au crescut cu 2,7%, iar importurile cu 5,7%.
În perioada analizată, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,2% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi, respectiv, 30,2% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri a fost de 26,917 miliarde euro la expedieri şi de 31,941 miliarde euro la introduceri, reprezentând 77,1% din totalul exporturilor şi 75,0% din totalul importurilor.
Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri a fost de 7,977 miliarde euro la exporturi şi de 10,645 miliarde euro la importuri, reprezentând 22,9% din totalul exporturilor şi 25,0% din totalul importurilor.
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane