Deficitul forței de muncă, cea mai mare problemă a constructorilor din România
Numărul 42, 25-31 oct. 2023 » Analize și sinteze
Cea mai mare problemă cu care se confruntă în prezent constructorii din România este legată de resursele umane disponibile, peste 75% dintre antreprenorii generali din construcții afirmând că au în continuare un deficit în ceea ce privește forța de muncă, arată o analiză de profil, citată de Agerpres. Creșterea costurilor directe cu forța de muncă este prima pe lista de priorități, iar 45% dintre constructori consideră că două mari probleme sunt educația și formarea insuficientă pentru profesiile din industrie.
Forța de muncă rămâne o provocare semnificativă pentru antreprenorii din industria construcțiilor în 2023 și 2024, cu un impact asupra modului în care proiectele sunt gestionate și desfășurate.
"O concluzie evidentă din datele noastre este deficitul constant de forță de muncă specializată, identificat de 75% dintre participanți. Aceasta reprezintă o problemă majoră care influențează capacitatea companiilor de a duce la bun sfârșit proiectele în termen și la standardele dorite. Deficitul forței de muncă poate crea întârzieri în execuție, costuri suplimentare și o presiune în creștere asupra echipei existente", a declarat Andrei Spătaru, CEO IBC Focus.
Pe de altă parte, 11% dintre antreprenori declară că dispun de oameni suficienți și pregătiți în cadrul echipelor proprii.
Majoritatea antreprenorilor din construcții (57,4% dintre participanții la studiu) înclină să-și crească numeric echipele în următorul an, ceea ce sugerează o abordare optimistă și încredere în perspectiva de dezvoltare a afacerii. Astfel, acești antreprenori sunt pregătiți să investească în resurse umane și să recruteze personal calificat pentru a răspunde cererii sporite din industria construcțiilor.
Analiza face parte din studiul anual TOP 100 Antreprenori Generali în Construcții pe care IBC Focus îl realizează în mod independent de peste 15 ani.
De asemenea, 40% dintre respondenții la studiul IBC Focus au declarat că nu vor crește, dar nici scădea dimensiunea echipelor actuale.
În același timp, una din trei firme (31,68%) de construcții lucrează în prezent cu angajați străini.
Spre comparație, anul trecut doar unul din patru constructori lucra cu angajați străini pe șantierele din România. Se observă, astfel, o tendință de creștere a procentajului de firme care s-au adaptat pieței muncii și au pus la punct procedurile de lucru cu muncitori străini.
De asemenea, unul din cinci (19,8%) constructori tatonează perspectiva de a face recrutări de muncitori străini pentru echipa sa.
Planurile de creștere a echipelor se datorează și faptului că marii constructori sunt optimiști în ceea ce privește evoluția afacerilor pe care le dezvoltă, potrivit IBC Focus. Șase din zece constructori estimează că vor înregistra creșteri ale cifrelor de afaceri, iar 20% estimează stagnare și restul (tot 20%) mizează pe scăderi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial