Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Deloitte: Efervescență pe piața de fuziuni și achiziții din România în trimestrul al II-lea al anului

Deloitte: Efervescență pe piața de fuziuni și achiziții din România în trimestrul al II-lea al anului

Numărul 28-29, 25 iulie - 7 august 2017  »  Analize și sinteze

Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România s-a ridicat la 889 de milioane de euro în al doilea trimestru al anului, conform surselor publice, mai mult decât dublu față de trimestrul precedent, potrivit unei analize realizate de Deloitte România. Numărul de tranzacții relevante a fost de 19. Comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut, anul acesta a avut loc o tranzacție în plus, însă valoarea a crescut de trei ori.

„Am asistat la un trimestru foarte bun în piața de fuziuni și achiziții din România, în linie cu așteptările, determinat de contextul macroeconomic favorabil și de rezultatele solide înregistrate de companiile românești. Vedem efervescență în multe sectoare de activitate, în principal în servicii financiare, retail și bunuri de larg consum, sănătate, industrial. În continuare, ne așteptăm ca în piața de M&A activitatea să se mențină într-un ritm susținut și în perioada următoare”, a spus Ioana Filipescu, partener consultanță în fuziuni și achiziții Deloitte România.

Valoarea medie a unei tranzacțiii în acest trimestru a fost de 68 de milioane de euro, datorită impactului deosebit de mare al celor trei tranzacții din top. În urma analizei tranzacțiilor a căror valoare nu a fost dezvăluită sau estimată public, estimarea Deloitte cu privire la piața totală de M&A în trimestrul II 2017 se situează în intervalul 950 de milioane – 1 miliard de euro.

Cea mai mare tranzacție a trimestrului, care a influențat semnificativ datele, dar nu a atins dimensiunea necesară pentru a fi clasificată ca megatranzacție, a fost tranzacția de 401 milioane de euro prin care Enel a achiziționat pachete de câte 13,6% în E-Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, în urma finalizării arbitrajului internațional privind privatizarea Electrica Muntenia Sud.

A doua tranzacție ca importanță a fost anunțul achiziției clădirilor de birouri AFI Park de către Dedeman, cu o valoare totală estimată de 164 de milioane de euro. Topul tranzacțiilor este încheiat de vânzarea a 50% din proprietățile Iulius Holding către Atterbury Romania. Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea acestei tranzacții este în jurul a 150 de milioane de euro, pe baza valorii estimate a activelor de 300 de milioane de euro.

Potrivit studiului Deloitte, cumulat, în prima jumătate a anului, piața de M&A din România a atins 1,28 miliarde de euro, nivel dublu comparativ cu primul semestru din 2016. În acest an au fost anunțate 49 de tranzacții, față de 38 în primele șase luni din 2016.

Notă: Studiul include tranzacții anunțate în perioada relevantă care au o valoare estimată sau anunțată între 5 și 500 de milioane de euro. Tranzacțiile sub această limită nu sunt considerate relevante pentru piața de M&A din România, iar cele peste limită sunt megatranzacții care au un impact ce poate denatura analiza trimestrială.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.