Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Deloitte: În România, patru din zece companii nu găsesc angajați cu competențe necesare, adaptate afacerii

Deloitte: În România, patru din zece companii nu găsesc angajați cu competențe necesare, adaptate afacerii

Numărul 43, 1-7 nov. 2023  »  Analize și sinteze

Patru din zece companii active în România (41%), care afirmă că nu găsesc suficienți angajați, se confruntă cu un deficit de competențe necesare pentru a satisface cerințele actuale de business, conform studiului Deloitte Global Human Capital Trends 2023, citat de Agerpres. Pe acest fond, peste o treime dintre organizații (35%) declară că nu reușesc să găsească un număr suficient de angajați.

Potrivit sursei citate, companiile apelează tot mai mult la așa-numitele "ecosisteme ale forței de muncă", ce presupun identificarea și gestionarea unor noi tipuri de resurse umane, cum ar fi: consultanți (52% dintre companiile participante la studiu), freelanceri și subcontractori (50%) sau centre de servicii externalizate (38%), care completează forța de muncă tradițională, formată din angajații cu normă întreagă sau redusă.

De asemenea, printre măsurile la care apelează companiile pentru a amplifica forța de muncă existentă, cercetarea Deloitte evidențiază implementarea de soluții tehnologice și de inteligență artificială (30% dintre participanți).

La nivel global, organizațiile participante la studiu menționează tot dificultatea de a găsi competențele necesare pentru a răspunde actualelor nevoi de business pe primul loc (46%), urmată de nevoia de a crea o forță de muncă cu structură agilă (36%), care să permită redimensionarea rapidă a echipelor, în funcție de nevoi.

Raportul de specialitate relevă faptul că, pentru companiile din România, beneficiile unui "ecosistem al forței de muncă", alcătuit din mai multe tipuri de resurse umane și gestionat cu ajutorul unor strategii și procese definite special cu acest scop, includ: creșterea performanței financiare a organizației (41%) și un grad mai bun de retenție a angajaților (29%).

În viziunea participanților români la studiu, rolul principal al liderilor este de a conecta echipele, departamentele și diferitele zone geografice, în scopul îmbunătățirii performanței (65%), urmat de capacitatea de a comunica eficient schimbările în rândul angajaților (53%).

"Însă, în viitorul apropiat, rolul lor va fi în principal să inspire angajații și să le creeze un sentiment de apartenență (65%), urmat de crearea unei forțe de muncă reziliente, adaptabile, ce poate deprinde competențe noi și prelua noi roluri (47%). Cu toate acestea, respondenții la studiu sunt de părere că liderii înșiși sunt rezistenți la schimbare (41%)", se arată în concluziile raportului.

Referitor la soluțiile tehnologice utilizate în companiile din România, acestea vizează, în principal, facilitarea comunicării și conectarea membrilor echipelor din diferite locuri, prin aplicații de tipul Zoom sau Skype (89%) și pentru a spori eficiența angajaților (72%). Pe de altă parte, în decurs de doi-patru ani, respondenții sunt de părere că tehnologia va fi utilizată mai ales pentru a anticipa nevoile angajaților și a-i ghida în procesul de dezvoltare (61%), precum și pentru a analiza în profunzime modul în care interacționează echipele pentru îndeplinirea atribuțiilor (56%).

În schimb, principalele obstacole în eforturile de a folosi cât mai eficient tehnologia sunt: ritmul accelerat al schimbării (44%), infrastructura tehnologică existentă (28%) și modurile de lucru existente (28%). Companiile chestionate apreciază, însă, că depășirea acestor bariere ar putea aduce beneficii importante, cum ar fi creșterea performanței financiare a organizației (44%) și a gradului de implicare a angajaților și a nivelului lor de bunăstare (22%).

Raportul Global Human Capital Trends, efectuat anual de Deloitte, este cel mai amplu studiu de acest tip și se bazează pe o analiză complexă a răspunsurilor furnizate de respondenți din întreaga lume care lucrează în diferite industrii și departamente ale organizațiilor, în principal în resurse umane.

La cea mai recentă ediție a studiului au participat aproximativ 10.000 de respondenți din 105 țări, inclusiv România.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.